15.7 C
bucureşti
26 aprilie 2024
Acasă Autori Articole adaugate de către Teodor Chiriac

Teodor Chiriac

77 ARTICOLE 0 COMENTARII

”Vinul după bere e o plăcere, iar berea după vin e un chin”?

Nouăzeci de voluntari, cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, împărţiţi în trei grupuri au fost folosiți în cadrul unui studiu în care li s-au oferit băuturi alcoolice pentru a se studia...

Top 5 cele mai ciudate case din lume

Cum cu toții ne-am imaginat, probabil, cum ar arăta o locuință ieșită din comun, nici unul dintre noi nu cred că a mers cu gândul atât de departe. Iată cele mai inspirate și, în același...

Compania Amazon pusă la plată

Regizorul Woody Allen a acționat în instanță compania Amazon, căreia îi cere despăgubiri de 68 de milioane de dolari pentru că nu a respectat un contract privind producerea a patru filme, informează EFE. Amazon a...

Bucuria de a oferi

Cei ce oferă, obțin mai mult decât cei care primesc? Ei bine, un studiu efectuat de University of Chicago va răspunde la această întrebare. Pentru a analiza gradul de fericire, oamenii de ştiinţă au realizat...

Top 5 al celor mai populare branduri sportive româneşti pe Facebook

În România, aproximativ 10 milioane de români sunt utilizatori ai rețelei de socializare, Facebook. Acesta este locul în care, Simona Halep şi FCSB se bucură fiecare de mai mult de un milion de fani, respectiv...

Acum poți șterge mesajele de pe Facebook!

Facebook a promis în cele din urmă caracteristica pe care utilizatorii au așteptat-o, abilitatea de a șterge un mesaj regretabil din istoria lor de chat. Funcționalitatea a fost  inițial introdusă pentru directorii Facebook în...

Lovitură pentru Disney de 150 milioane de dolari

Disney licențiază filmele și emisiunile de televiziune la Netflix și Hulu. Compania se așteaptă să piardă 150 milioane de dolari din încetarea acordului de licențiere cu Netflix în acest an. Compania lansează Disney+ până...

Ești pasionat de shopping?

Cunoscut pentru mărcile sale de lux și mall-urile de dimensiuni mari, Dubai este un oraș de vis pentru cumpărători, în prezent desfășurându-se cea de-a 24-a ediție a festivalului The Dubai Shopping. "Comerțul a fost întotdeauna...
WeChat

Tot ce trebuie să știți despre WeChat

WeChat, care este deținută de gigantul tehnic chinez Tencent, are peste un miliard de utilizatori lunari, fiind chiar în spatele WhatsApp și Messenger din Facebook. Această aplicație oferă mult mai mult decât o simplă aplicație...

Top 10 cele mai tari reclame de la Super Bowl 10

Stella Artois, Bud Light, Google Assistant, Pepsi și Doritos sunt printre cele mai tari reclame difuzate în timpul pauzei de la Super Bowl, competiție de fotbal american. Sarah Jessica Parker, Steve Carell, Charlie Sheen și...

Film

Teatru