Două medalii pentru România la competiția mondială de robotică

Echipa Autovortex, membră a celui mai mare program de robotică din țara noastră, BRD FIRST Tech Challenge Romania, a obținut două medalii la competiția FIRST Global Challenge, care a avut loc între 24 și 27 octombrie în Dubai: medalia de argint pentru performanța în meciurile de calificare și medalia de bronz pentru cel mai mare scor în meciuri.

La această competiție au participat nu mai puțin de 191 de echipe din 180 de țări. În plus, reprezentanta țării noastre a obținut și Safety Award, care premiază un robot care demonstrează principii de construcție inovatoare și în conformitate cu regulile de performanță pe teren.

„Să fii pe locul al III-lea din lume într-o competiție în care participă țări foarte tehnologizate precum Japonia sau Germania este o performanță excepțională. Sunt foarte mândră de ei”, a declarat Dana Războiu, fondatoarea Asociației „Nație Prin Educație”, cea care implementează programul în țara noastră.

Succesul obținut de România este cu atât mai mare cu cât echipa a pornit la drum cu un dezavantaj major: robotul pe care îl perfecționaseră în ultimele patru luni pentru această competiție nu a ajuns în Dubai în același timp cu ea, pentru că fusese rătăcit. „După o noapte întreagă în care am căutat robotul, care parcă zburase singur în spațiu – când el nu fusese descărcat în Dubai și rămăsese în aeronavă, întorcându-se, astfel, la București, copiii au intrat în competiție cu întârziere. În plus, în primul meci, robotul lor nu a mers deloc, a avut o defecțiune tehnică. Iată însă că acest dezavantaj cu care au pornit la drum a fost recuperat și au ajuns să termine calificările imediat după Israel”, a completat Dana Războiu.

Pe lângă echipe de robotică din întreaga lume, elevi dedicați și deciși să schimbe lumea într-un loc mai bun prin intermediul tehnologiei și al educației STEM, la competiția din Dubai au fost prezente și nume sonore din rândurile autorităților și nu numai. Renumitul rapper Will.i.am i-a încurajat pe tineri să privească tehnologia ca pe o cale de a construi un viitor mai bun. „Sunt încântat că mă aflu în Dubai pentru a celebra excelența în tehnologie și realizările unora dintre cei mai motivați, inteligenți tineri care fac parte din comunitatea FIRST Global”, a declarat starul. În plus, el a insistat pe ideea că orice școală din toate țările ar trebui să facă parte din programul de robotică FIRST, pentru că astfel fiecare elev poate deveni un as în tehnologie și un membru activ în economia digitală.

Pe lângă muzică, Will.i.am este fondatorul companiei de tehnologie I.AM+ și președintele fundației i.am.angel, care luptă pentru creșterea nivelului de trai prin intermediul educației, inspirației și al oportunităților.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro

  • Ziua Geodezilor Militari

    Ziua Geodezilor Militari este sărbătorită la 12 noiembrie, dată la care, în anul 1859, s-a înfiinţat Serviciul Topografic Militar, notează site-ul […]

  • Ziua Cercetaşilor Militari

    Armata Română sărbătoreşte, la 12 noiembrie, Ziua Cercetaşilor Militari, amintind de constituirea primului element organizat al cercetării în Armata […]