Cei ce oferă, obțin mai mult decât cei care primesc? Ei bine, un studiu efectuat de University of Chicago va răspunde la această întrebare.

Pentru a analiza gradul de fericire, oamenii de ştiinţă au realizat două experimente.

Primul experiment consta în a oferi participanților (studenți ai universității) câte cinci dolari în fiecare zi, timp de cinci zile. De asemenea, li s-a menționat să cheltuiască suma pe același lucru.

În mod aleator, aceștia au fost împărțiți în două grupe. Prima grupa a cheltuit banii în beneficiul propriei persoane. Pe când, cea de-a doua grupă a folosit suma în folosul altora, spre exemplu oferind donații în fiecare zi aceleiași organizații caritabile.

Toate acestea, pentru ca la final participanții să își împărtășească impresiile cu privire la aceste experiențe și la gradul general de satisfacție.

De pe urma informațiilor colectate de la cei 96 de participanți, aflați inițial la un nivel similar de fericire, studiul a arătat că gradul de bucurie al celor care au folosit banii pentru satisfacerea propriilor dorințe s-a diminuat constant pe parcursul celor cinci zile. Pe de cealaltă parte, cei care au dăruit suma altor persoane, si-au menținut nivelul de fericire.

Cel de-al doilea experiment s-a desfășurat online, având în vizor 502 participanți care jucau 10 runde ale unui joc puzzle din cuvinte. La fiecare rundă câștigată, aceștia primeau câte cinci cenți pe care fie îi puteau păstra sau îi puteau dona pentru un scop caritabil. După fiecare rundă, participanţii au dezvăluit gradul de bucurie resimţit.

Din nou, nivelul autoraportat de fericire al celor care şi-au donat câştigul a scăzut într-un ritm mult mai lent în comparaţie cu cel al participanţilor care au păstrat banii obţinuţi.

Potrivit cercetătorilor, atunci când oamenii se concentrează asupra rezultatului, cum ar fi obţinerea unei plăţi, ei sunt mai înclinaţi să compare efectele, ceea ce le diminuează sensibilitatea faţă de fiecare experienţă. Însă, atunci când se concentrează asupra acţiunii, precum donarea către o organizaţie caritabilă, oamenii sunt mai puţin preocupaţi de comparaţia rezultatelor şi, în schimb, trăiesc fiecare act de dăruire ca pe un eveniment unic aducător de fericire.

De asemenea, conform studiului, oamenii se adaptează într-un ritm mai lent la fericirea generată de acţiunea de a dărui deoarece aceasta contribuie la menţinerea reputaţiei prosociale consolidând sentimentul de conexiune socială şi de apartenenţă, notează Xinhua.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro