Barcelona este una dintre cele mai căutate destinații europene de vacanță. Nu are rost să îți mai spunem că este și unul din cele mai frumoase orașe din Peninsula Iberică. Cu toate acestea, punem pariu că există acolo lucruri interesante de care nu ai auzit și care cu siguranță îți vor transforma călătoria într-una de neuitat.

Odată ajuns în Barcelona, te poți caza la Hotel W Barcelona, acolo unde închirierea unei camere ajunge chiar și la 11.000 de euro pe noapte. Este așezat pe malul mării și are forma celebrului hotel din Dubai – Burj al Arab. E drept, primești cele mai tari servicii și vei avea la dispoziție o priveliște extraordinară care te va ajuta să te desprinzi de rutina de la birou. Însă, ai grijă să nu te obișnuiești prea tare cu peisajul, pentru că poate deveni dăunător portofelului tău.

În cazul în care vrei să îți delectezi papilele gustative, îți propunem trei restaurante de top.

Cu siguranță, experiența va fi unică.

Arabia este un restaurant, evident, cu specific arăbesc situat pe Carrer de Sant Pere Mes Alt 18. Nu ai cum să îl ratezi pentru că la intrarea în local se află o cămilă mare, pusă acolo tocmai pentru a atrage clienții. Apoi, carpetele magice, felinarele si artiștii dansului din buric te vor introduce într-o atmosferă ruptă din ”O mie si una de nopți”. Poți savura ceaiul arăbesc în timp ce fumezi o shisha (narghilea specific arăbească) și te poți răsfăța cu felurite mâncăruri exotice.

Mergând mai departe prin frumoasa Barcelona, poți descoperi un bar neobișnuit, ce îți dă fiori. Se numește Ice Barcelona și este situat pe Ramon Trias Fargas 2. La intrarea în local, vei avea parte de o surpriză. Vei primi din partea gazdelor geci călduroase. Ți se pare ciudat? Nu e deloc. Pentru că Ice Barcelona este un restaurant unde temperatura din interior atinge minus 5 grade Celsius. Iluminarea este absolut specială, deoarece patronii au ales nuanțe de mov, albastru și verde care să te ducă cu gândul la aurora boreală. Printre sculpturi și blocuri de gheață, îți poți bea liniștit băutura preferată și poți scăpa de căldura mediteraneană.

Am zis la început de o experiență de neuitat, așa că îți propunem restaurantul Tickets situat pe Av. Del Paralel. Este localul unuia dintre cei mai cunoscuți bucătari internaționali, Ferran Adria. De ce Tickets? Pentru că oferă un meniu inovator și combină diverse bucătării internaționale oferindu-ți o experiență culinară la cote maxime. Aici găsești nu doar cele mai delicioase mâncăruri, ci și cele mai inventive. Poți încerca avocado cu crab sau octopus cu kimchi crocant sau chiar stridie fără…stridie. Și nu doar mâncarea e excelentă aici, ci și decorul. Un ghișeu de bilete, o frânghie de catifea roșie și un cort de circ sunt doar câteva elemente esențiale care completează într-un mod armonios decorul restaurantului. Înainte să mergi acolo, te sfătuim să îți rezervi o masă în avans deoarece acest loc este mereu plin.

Catalanii iubesc atât de tare vinul încât au creat în Barcelona un loc unde poți face baie în… vin. Momentul îmbătător se numește terapia cu vin și puteți să vă bucurați de ea în partea de nord a orașului, la Aqua Urban Spa situat pe Gran Gracia, nr. 7. Aici, după ce te-ai scufundat în vin, poți opta pentru un masaj cu un ulei pe bază de… vin.

Și încă ceva de bifat pe lista de călătorie. Barcelona e recunoscută pentru celebrul Jamon (șunca iberică). Fiecare călător care a trecut prin acest oraș a gustat din delicioasa șuncă. Așadar, dacă îți place Jamon-ul, poți vedea întregul proces de prepare al acestuia la Muzeul de Șuncă situat pe Las Ramblas, nr. 88-94. Aici vei putea face un tur și vei descoperi secretele acestei delicatese. De asemenea, vei avea parte de o degustare cu șase tipuri diferite de șuncă. Primești din partea casei un pahar de vin sau de bere. Este o experință unică pe care ne-am dorit să o împărtășim cu tine. La sfârșitul turului, îți poți achiziționa delicatesele iberice din imensul magazin al muzeului.

Barcelona este categoric un oraș al surprizelor, iar noi ți-am dat dezvăluit doar câteva din dedesubturile acestui loc fantastic. Sperăm ca cele de mai sus să fie doar un început în încercarea ta de a descoperi Barcelona ALTFEL!


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro