Bacşişul cel de toate zilele este o lege nescrisă care funcţionează peste tot, mai ales în servicii. Există însă şi state în care această formă de mulţumire lipseşte în anumite situaţii. Într-adevăr, bacşişul este o formă de mulţumire des întâlnită în majoritatea zonelor lumii.

De pildă, atunci când se află în Europa, turiştii ar fi bine să lase câteva monede atunci când sunt satisfăcuţi de serviciile primite. În Franţa, în Belgia, în Italia şi în Olanda, atât pentru călătoriile cu taxiul, cât şi în baruri, restaurante şi la hoteluri, procentul bacşişului este de până la 10 procente. Lucrurile nu stau chiar la fel în regiunea scandinavă, acolo unde bacşişul nu e chiar ceva obişnuit, iar la restaurant sau în baruri este, de obicei, inclus în nota de plată.

În Asia, turiştii care lasă ceva ies imediat în evidenţă – de pildă, bacşişul nu este o tradiţie în Hong Kong, şi nici în Filipine sau în Indonezia nu prea vezi bani lăsaţi pe mesele din restaurante. Iar în Thailanda e bine să ştiţi că, de regulă, mica mulţumire este inclusă în nota de plată. Nu acelaşi lucru se poate spune despre tărâmul tuturor posibilităţilor. Şi asta pentru că, pentru americani, bacşişul este ca…aerul. Din acest motiv, majoritatea joburilor din servicii sunt prost plătite – pentru că se bazează mai ales pe aceste mulţumiri ale clienţilor. Astfel, în restaurante şi baruri se lasă cel puţin 15% din notă, 1 dolar pentru fiecare bagaj cărat de angajatul hotelului la cazare, între 2 şi 3 dolari pe noapte cameristei şi 5 dolari la sfârşitul şederii.

Şi în Orientul Mijlocui se practică bacşişul. În timp ce în restaurante şi baruri se lasă între 5 şi 15 procente din nota de plată, în cazul hotelurilor, este recomandat ca turiştii să le „strecoare” direct în buzunare micile atenţii prestatorilor de servicii, pentru a-şi arăta mulţumirea.

Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro