Comisia Europeană va propune vineri renunţarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă, în urma unei consultări la care au participat câteva milioane de cetăţeni europeni, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Oamenii doresc acest lucru şi o vom face”, a spus Jean-Claude Juncker într-un interviu acordat postului german de televiziune ZDF.

Propunerea Comisiei are nevoie de aprobarea statelor membre UE şi a Parlamentului European.

Aproximativ 4,6 milioane de persoane au luat parte la cel mai mare sondaj online derulat în istoria UE în perioada 4 iulie-16 august, iar trei milioane dintre respondenţi au fost din Germania. Potrivit unor surse europene, 80% din respondenţi s-au declarat în favoarea renunţării la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă. Oficial, Comisia Europeană va prezenta joi rezultatele sondajului şi nu a dorit să comenteze în avans.

Sondajul vine ca urmare a unei rezoluţii adoptate de Parlamentul European în februarie, în care s-a cerut reevaluarea regimului schimbării orei precum şi în urma solicitărilor cetăţenilor şi a câtorva state membre.

Cei care se opun trecerii la ora de vară susţin că această practică nu a generat rezultatele promise. Comisia Europeană a descoperit că economiile de energie produse de trecerea la ora de vară sunt mici. În schimb, mulţi cetăţeni din cele 28 de state se membre se plâng de efectele negative ale trecerii la ora de vară asupra bioritmului lor, inclusiv tulburări de somn, nervozitate şi lipsa concentrării.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro