Viață… de corporatistă (episodul 7)

Toate bune și frumoase. Durerile de cap pe care le aveam, cred că erau de la privirile chiorâșe care mi se aruncau din toate direcțiile. La etajul 6, se făceau reorganizări, astfel încât biroul de lângă cel al lui Matei, și care era ocupat până acum de șeful departamentului IT să fie eliberat pentru a mă muta eu în el.

Eram ușor debusolată. Dacă aș fi știut ce urmări va avea super raportul meu de analiză, aș fi stat naibii în creanga mea, cu facebook-ul meu, liniștită, și nu aș fi zgândărit lucrurile. Dar acum… faptul era consumat. Peste noapte, din asistenta doamnei Manuela, din persoana pe care toți o luau peste picior, am devenit șefa unui departament care avea să zgâlțâie din temelii activitatea multora.

Aha, mi-am zis eu, să îi văd acum dacă se mai uită aroganți la mine. Aceia care mă tratau cu superioritate si care frecau menta mai rău decât mine. Dar mă rog, ei nu erau bieți asistenți, ca mine, erau accounting manager, că le stătea în gât contabil șef, erau Customer Service Manager, că șef serviciu clienți le puțea și mă rog… multe alte denumiri pompoase, că nu mai era nimeni secretară, era asistent manager, fâs.

Și nici „task”ul lor nu îi solicita atât de mult încât să stea 10 ore la serviciu, dar dădea bine să lucreze peste program, să vadă „General managerul”, adică Directorul, mai pe românește, că sunt dedicați „job”-ului, că serviciu nu era de „bon goût”. Niște ipocriți, iar teama mea cea mai mare, era că stând prea mult printre ei, aveam să mă transform și eu împărtășindu-le ipocrizia.

Deocamdată, mă fâțâiam de colo colo, pe tocurile mele de 10, cu care, încet, încet incepeam să mă obișnuiesc. Acum experimentam privirea superioara a celorlalți șefi de departament, încă nu îmi ieșea foarte bine, dar lucram la asta.

Aveam să iau in echipa mea, pentru început, câte o persoană de la fiecare departament. Aș fi preferat voluntari, dar întrucât până acum nu se oferise nimeni, și mai îmi aruncau câte un „Tradătoareo”, printre dinți, când treceau pe lângă mine, părea că lucrurile nu aveau să fie roz pentru mine, în următoarea perioadă.

Mai grav era că trebuia să mă duc la doamna Manuela în birou, să îmi iau laptopul și marunțișurile pe care le mai aveam. Cand am intrat, mi-a aruncat o privire care ar fi trebuit să mă ucidă, dar… rezist.

Ei, acum ești mulțumită? Îmi aruncă ea, cu ochii în laptop. Asta ți-ai dorit?

Doamna Manuela, nu pot spune că asta mi-am dorit, chiar nu credeam că va avea așa impact… am bălmăjit eu, incercând să par jenată. De ce să nu recunosc, în adâncul sufletului meu mă bucuram că scapasem de doamna Manuela…

Impact pe dracu, sări ea. O să vadă Matei pentru ce s-a ambalat, când o să o dai în bară.

Eu credeam că ai o părere mai bună despre mine, m-am aprins și eu. Și chiar nu te înțeleg, tot ce fac, va fi în favoarea firmei. Practic, va crește productivitatea, și implicit și profitul firmei. Nu te interesează asta?

Ești tu atât de sigură că va crește profitul firmei? Se mai înmuie doamna Manuela.

Daa, mă entuziasmez eu, păi ia gândește-te tu, dacă toți angajații care tăiau frunza la câini păna acum vor lucra la capacitate maximă, 8 ore, nu mai mult, din start nu se vor mai plăti ore suplimentare, care, fie vorba între noi, se cam plăteau pentru … nimic, numai de aici și se face economie, plus că, putem redistribui angajații care nu vor mai avea ce căuta la unele departamente, vom extinde activitatea șiii… profit.

Aiurea, nu înțeleg nimic, mi-o tăie doamna Manuela, dând din mână a lehamite, eu mă învățasem cu tine, mai spune ea, bosumflată. Tu ai fost singura care m-ai suportat atât, și care te-ai purtat frumos cu mine…

Dar o voi face în continuare. Uite, dimineața, promit să trec întâi pe la tine, să îți aduc gogoși!

Faci tu asta pentru mine? Acum, că esti șefă de departament, nu se mai cade…

Știi ceva, tot eu sunt, doamna Manuela. Și sinceră să fiu, mă cam plictiseam.

Adică nu îți plăcea să stai cu mine?

Ooo, ba da. Dar cam asta făceam, stăteam cu tine, nu prea aveam activitate. Nu așa vedeam eu lucrurile când m-am angajat aici. Mă vedeam muncind, adică… muncind cu adevărat.

Mda, dacă asta îți dorești, asta ai. Știi că o să muncești pe brânci acum, plus că nu vei avea parte de entuziasm din partea nimănui.

Deja m-am obișnuit cu asta. Nu mă afectează.

Uf, mie mi s-a făcut foame, cine se mai duce acum să îmi ia de mâncare?

Am început să râd. De câteva luni de când lucram în același birou cu doamna Manuela (impropriu spus lucrat) aproape că începusem să țin la ea. Nu cred că i-a fost prea ușor să facă față aroganței colegilor noștri, care o haleau doar că era iubita șefului lor, altfel, ar fi dat cu ea de pământ. Și apoi, avea o naivitate infantilă, care o făcea chiar simpatică, cred că asta a fost motivul pentru care Matei s-a simțit atras de ea (pe lângă sânii generoși și frumusețea de păpușă pe care o avea).

Uite, mă duc eu să îți iau de mâncare, și fac și cinste cu buchetul de trandafiri de la admiratorul secret.

Într-un avânt de recunoștință, doamna Manuela sări de la birou în brațele mele, strângandu-mă cu putere.

Să știi că eu chiar țin la tine, se destăinui ea.

Așa ne găsi Matei când a intrat în birou.

Ooo, deranjez cumva? Întrebă el râzănd.

Nu iubi, sări doamna Manuela, ștergându-se la ochi. Doar ne luam la revedere.

Păi, de ce să vă luați la revedere, Maricica nu pleacă din clădire, doar de la tine din birou. Dacă vrei să nu vă desparțiți, te poți muta cu ea in birou. „Fuck, nu, nu, nu” am gandit eu.

Și să nu mai fiu șefă? țipă doamna Manuela.

 

Va urma…


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro