Viață… de corporatistă (episodul 8)

Lunile treceau ca zilele, lucrurile se așezau, cu echipa mea începusem să mă înțeleg, de fapt, să mă înțeleagă ei, să înțeleagă ce vreau de la ei, să înțeleagă că cerințele mele nu sunt exagerate, cum vociferau la început. Intraseră și ei în ritmul meu, se obișnuiseră cu un program intens de 8 ore, orele suplimentare dispăruseră cu desăvârșire din gândul oricărui angajat, iar Matei era super mulțumit de activitatea compartimentului pe care îl conduceam. După 6 luni de muncă asiduă, reușisem să îi așezăm pe fiecare pe postul lui, cu sarcini clare, cu obiective precise, pe care urma să avem grijă să le și atingă.
Puteam chiar cu personalul existent, caci încă erau relaxați, să înființăm un compartiment de testare și analiză a pieței de operare a firmei, pentru a putea diversifica oferta.
Singurul voluntar care mi se alăturase, nu că mi-aș fi dorit, fusese Sorin. Nu am regretat, căci era cel mai dezghețat dintre toți. Nu trebuia să îi spun de două ori ce vreau, că se prindea repede. Dar mă și scotea din sărite de cel puțin 20 de ori pe zi. Era senzația aia sâcâitoare, pentru că îmi făcea curte cu fiecare gest și cu fiecare cuvânt, deși, fusesem clară de la început.
– Să facem o analiză SWOT, să vedem dacă este necesar compartimentul pe care îl propui tu, veni el cu propunerea, când i-am spus ce vreau să fac.
– M-ai înebunit cu analiza ta SWOT, tu și dacă ai vrea să te sinucizi, sunt convinsă că ai trage repede o analiză SWOT, să vezi, te omori sau nu, nu m-am putut abține eu.
– Cu siguranță aș face asta, se amuză el. Dar ce motive aș avea să mă sinucid? Am o sefă super, care e înebunită după mine, dar nu vrea să recunoască, am un job bun, de ce m-aș sinucide?
– Dap, când te trezești din vis, eu zic că e cazul să faci analiza asta.
– Adică, zi tu, chiar nu îți dorești să ieși la o cafea cu mine?
– Ce să zic, este o dorință pe care mi-o reprim cu greu, în fiecare zi, dar am făcut o analiză SWOT și mi-a dat cu minus, așa că, mă abțin, cu greu, ce-i drept, dar mă abțin.
– Aiurea, știu eu că vrei, dar îți place să te lași greu.
– Sorin… și eu cred că îți dorești muncă de teren, dar vrei să fie propunerea mea. Te și liniștești, uiți și de cafeaua la care visez eu.
– Gata șefa, cafeaua, când zici tu, nu mai suflu o vorbă.
– Așa ziceam și eu. Dar totuși, am un task pentru tine. Analizează tu dosarele de personal și vezi cine ar fi potrivit pentru ce vreau eu. Adică, chiar am nevoie de oameni care să se miște, să meargă la clienți, adică… muncă de teren.
– Cam greu o să îi dezlipim de pe scaune, ce vrei tu e treabă grea.
– Tu identifică-mi persoanele, și apoi mă descurc eu cu ei.
– Ce propunere le vei face? Triplarea salariului, bonusuri? Cum îi vei convinge?
– Păi, întâi să îl conving pe Matei că este necesar compartimentul, apoi, le voi propune… ori acceptarea postului, ori restrângerea activității, simplu. Fără mărirea salariului sau bonus. Vedem noi după aceea dacă merită să îi motivăm. Plus că, trebuie să le redistribuim sarcinile celorlalți, tot în cele 8 ore de program, că se poate.
– Ești diabolică, știi? Eu zic să nu primești cafea de la nimeni, că s-ar putea să îți pună otravă în ea. Doar eu îți pot da cafea, dar, nu ar fi mai simplu să ieșim să o bem în oraș?
– Iar începi? Nu, nu putem pierde vremea cu cafea, în timpul programului.
– După program, atunci, spuse repede și cu speranță Sorin.
– Mă mai gândesc.
– Azi? Zi da, zi da.
– Am spus că mă mai gândesc.
– Ce se întâmplă azi? Întrebă curioasă Manuela (de când eram șefă de compartiment, îmi „permisese” să îi spun Manuela, insistase chiar), care venea destul de des pe la mine, încă nu se obișnuise cu lipsa mea.
– Nimic, am zis eu repede.
– Ziceam să o invit la o cafea în oraș, mă trădă Sorin, dar ea, nu și nu, cică nu în timpul programului.
– Dar bineînțeles că tu poți ieși în timpul programului, mă trădă și Manuela. Mai ales cu Sorin. Ce, ieșiți să discutați problemele firmei într-un mediu… mai relaxat, vezi? Se bucură ea că îmi poate fi de ajutor.
– Și? Ce mai faci? Ce mai zici? Am luat-o repede, ca să schimb subiectul.
– Voiam să te consult într-o problemă, delicată, îmi zise ea, privind către Sorin.
– Nu, Sorin are treabă, nu poate ieși acum, hai să mergem la tine, am spus ieșind deja pe ușă și îndreptându-mă spre lift.
Am ajuns la ea în birou, m-am așezat pe scaun, în timp ce ea se plimba prin birou.
– Manuela, ce boacănă ai făcut? Am întrebat-o eu, sperând să o fac să vorbească, în timp ce ea se învârtea în jurul meu, frământându-și mâinile.
– Stii, alaltăieri, când am zis că e ceva în neregulă cu gogoșile? Mi-au picat strâmb rău. Nici ieri nu mi-a fost prea bine după ce am mâncat. Astazi când am intrat în birou și am gasit gogoșile lăsate de tine, mi s-a facut rău numai că le-am privit.
– Să nu ai vreo enterocolită, am încercat eu.
– Nu, nu am. Astăzi m-am dus la farmacie și mi-am luat un test de sarcină.
– Ups, a fost tot ce am putut spune.
– Sunt însărcinată, Meri, ce mă fac?
– Manuelaa, ăsta este un motiv de bucurie. Eu credeam că ai făcut cine știe ce prostie. Matei ce zice?
– Păi asta este, că nu i-am zis. Azi am aflat și eu. Cum să îi spun? O să spună că vreau să îi forțez mâna.
– Doamne, nu te prosti. Eu sunt convinsă că Matei se va bucura că o să fie tată.
– Crezi? Mă întrebă ea, nesigură.
– Manuela, sunt convinsă că Matei se va bucura foarte mult, am spus eu, înainte să observ că Matei intrase în birou.
– Ce bucurie îmi faceți fetelor? Întrebă el binedispus.
– Ăăă, eu cred că vă las, m-am sculat eu de pe scaun, hotărâtă să o șterg repede.
– Nu, nu pleca, mă prinse Manuela de mână.
– S-a întâmplat ceva? Se îngrijoră Matei privind spre Manuela, care se albise la față.
– Nu s-a întâmplat nimic, l-am asigurat eu. Manuela vrea să îți dea o veste bună.
– Știi, iubi, nu știu cum s-a întâmplat, se bâlbâi Manuela, adică nu e ca și cum aș fi vrut, adică, eu vreau, nu știu cum să spun…
– E însărcinată, am intervenit eu, ca să scurtez momentul.

Matei mă privi uluit, apoi se întoarse spre Manuela, se uită iarăși la mine, parcă nu avea voce.

– Iubi, să știi că nu este obligatoriu să îl păstrez, începu Manuela să spună, încurcată.
– Nuuu, nu iubito, cum te poți gândi la asta. Este minunat. Este o veste minunată, o luă el în brațe, fericit.
– Adică, nu te superi? Se miră Manuela.
– Cum să mă supăr iubito? Mă faci fericit aducând un copil în viața noastră.
Matei se uită la mine.
– Dacă este fată…
– Nu, nici să nu te gândești să o cheme Maricica, strigă Manuela.
– Nu iubito, voiam să îi spun că, dacă este fată, o să fie frumoasă ca tine.