Banca Națională

Banca Națională a României a fost înființată în virtutea legii, pe 17 aprilie 1880, cu un capital inițial de 30 milioane lei, din care 10 milioane capital de stat, restul de 20 milioane fiind capital proprietate privată. A fost investită cu privilegiul de a emite bancnote acceptate în tranzacții, privilegiu extins de mai multe ori.

Banca Națională a României este a 13-a bancă centrală înființată în lume, fiind înființată înaintea băncii centrale a Japoniei sau a sistemului Rezervei Federale din SUA. Primele bancnote emise de BNR au fost de 20, 50, 100, 500, 1000 lei. Au fost emise monezi de aur, argint și cupru. Datorită legii lui Gresham putem înțelege de ce monezile de aur (valoare nominală 20 lei) erau ținute spre tezaurizare. Până în 1948 instituția a fost una privată, controlată cu mână de fier de către acționarii care, nu o dată, au sfidat guvernul, însă se poate afirma (pe baza datelor) că, deși de jure era o instituție privată, de facto era una de stat. Atât în perioada „privată” cat și în cea de stat (după 1948), banca națională a executat directivele executivului, pe timp de pace (politicile economice) cât și pe timp de război.

După Primul Război Mondial, banca, și-a pierdut tezaurul metalic. Guvernul României dela acea vreme ia decizia de a trimite rezervele la Moscova, caz cunoscut sub numele de Tezaurul României, Rusia nemaireturnând tezaurul.

Palatul Băncii Naționale, clădirea veche a Băncii Națională a României, a fost realizat de Albert Galleron împreună cu Cassien Bernard, amândoi foști elevi ai lui Charles Garnier, realizatorul celebrei Opéra Garnier, cunoscută și ca Opera din Paris.