Şniţel de … varză
Dacă tot am avut meniu de criză, ce-ar fi să încercăm un șnițel de varză!
Ingrediente
✔ Două ore de răbdare, la fiert
✔ O varză potrivită
✔ 2-3 linguriţe sare
✔ apă
✔ 2 ouă
✔ făină
✔ sare
✔ piper
✔ mărar
✔ ulei
✔ smântână sau ketchup
Inventivitatea omului poate fi mare, iar cea a românului, pus mai mereu în situaţii limită, a devenit deja celebră în lume. Aşa că, spre exemplu, dacă faci parte dintre cei care nu mănâncă pic de carne, dar jinduiesc când şi când la ea, atunci poţi să-ţi prepari ceva foarte gustos şi care, pus în farfurie, arată exact ca o bucată zdravănă din cea mai bună carne. Eu am încercat cărniţa de varză. Nici nu mi-a făcut gaură mare în buzunarele golite de vântul asta de criză -care nu doar că nu mai încetează odată, dar se tot aspreşte cu tupeu din cauza capriciilor anapoda ale unor „zei” deacolo din „cerul” atotputernic.
Şi leguma e cărniţă