Indiferent de categoria de vârstă în care te încadrezi, învățarea sau, după caz, aprofundarea unei limbi străine va fi întotdeauna considerată un atu. Cu toate acestea, de foarte multe ori procesul de identificare și alegere a metodei de învățare care se pliază abilităților individuale și programului personal se poate dovedi a fi o muncă dificilă. Astfel, la Centrele Gutenberg și Didacto poți învăța limba germană sau poți aprofunda această limbă. Acestea sprijină atât adulții, cât și copiii în experiența lor de învățare, prin metode eficiente.

Centrele Gutenberg și Didacto – inițiative antreprenoriale ale Asociației Gutenberg

 Asociația Studențească Gutenberg a fost înființată în anul 2009, devenind prima și singura organizație de studenți vorbitori de limba germană din România. Misiunea acesteia este de a promova și aduce limba și cultura germană mai aproape de cei interesați.  Prin munca lor, au reușit să construiască o comunitate de peste 33.000 de tineri vorbitori de germană, implicați în diverse proiecte ale asociației precum școli de vară, tabere, seminarii de dezvoltare personală pentru studenți, toate având loc în jurul limbii germane.

Din dorința de a crea un sistem sustenabil pe termen lung pentru a promova educația și de a crește comunitatea vorbitorilor de limba germană, având în spate experiența proiectelor desfășurate, un grup de tineri voluntari ambițioși au urmat calea antreprenoriatului și au dezvoltat două proiecte de tip start-up: Centrul Gutenberg și Centrul Didacto.

De ce limba germană?

Într-o mare de oportunități, de ce ar trebui să alegi limba germană ca limbă străină? Ei bine, indiferent de planurile pe care le ai pentru viitor, cunoașterea limbii germane îți va extinde opțiunile. Când înveți limba germană, dobândești o serie de abilități care pot îmbunătăți calitatea vieții tale profesionale și personale. Germana este cunoscută ca fiind a doua cea mai vorbită limbă din Uniunea Europeană și a zecea cea mai vorbită limbă din lume.

În general, învățarea unei limbi străine îți va extinde înțelegerea unei alte culturi, astfel încât vei putea interacționa într-o manieră adecvată din punct de vedere cultural, cu  atât mai mult în mediile sociale profesionale. Important de remarcat este faptul că, vorbirea și înțelegerea unei alte limbi deschide multe oportunități în carieră.

Un alt motiv pentru a învăța limba germană este că îți va face experiențele de călătorie mai bogate. Vorbirea limbii germane îți va permite să comunici cu peste 100 de milioane de persoane din întreaga lume.

Nu în ultimul rând, când vine vorba de copiii care învață limba germană, acest lucru le oferă un avantaj evident de la început, deoarece vor avea oportunitatea de a se înscrie în instituții de învățământ cu predare în limba germană.

Centrul Gutenberg  –  un mod diferit de a învăța limba germană

Ca adult, ideea de a învăța limba germană poate părea mult mai provocatoare, însă cursurile de limba germană oferite de Centrul Gutenberg sunt organizate astfel încât să se potrivească nevoilor și preferințelor oricui atunci când vine vorba de învățare. Fie că îți dorești o abordare mai clasică pentru a învăța limba germană, fie că poate cauți ceva mai „out of the box”, la Centrul Gutenberg există atât cursuri online cu profesor care urmează o structură mai clasică, în concordanță cu standardele lingvistice internaționale, cât și cursuri de conversație cu un vorbitor nativ de germană, pentru a pune în aplicare cunoștințele acumulate și a dezvolta abilitatea de a comunica fluent în limba germană.

Oferta de cursuri a Centrului Gutenberg se adresează tuturor celor interesați de învățarea limbii germane, de la cei începători și până la cei avansați, care își doresc să obțină un nivel de vorbitor nativ. Mai mult, cursurile fiind desfășurate online, aduc un mare avantaj: poți participa la aceste cursuri din orice loc. Pe lângă toate acestea, poți alege să participi la un curs introductiv de limba germană, 100% gratuit, pentru a testa experiența de învățare alături de Centrul Gutenberg.

Pe lângă toate acestea, Centrul Gutenberg oferă cursuri de limba germană pentru companii, adresându-se prin oferta sa nevoilor specifice ale acestora. Și în cazul acestor cursuri Centrul Gutenberg oferă posibilitatea de a testa înainte de a achiziționa, pentru a vă convinge că se pliază pe nevoile companiei pe care o reprezentați.

Centrul Didacto – niciodată nu este prea devreme pentru a învăța limba germană

Învățarea uneia sau chiar a mai multor limbi în copilărie este esențială în zilele noastre și vine cu numeroase avantaje. Este important să te gândești la toate beneficiile pe care cunoașterea limbilor străine le-ar putea aduce copiilor tăi în viitor: oportunități în carieră, dezvoltarea abilităților cognitive, deschidere către alte culturi, și multe altele.

Centrul Didacto, inițiativa antreprenorială a Asociației Gutenberg, cu activități educaționale în limba germană pentru cei mici, este locul în care copiii pot învăța limba germană prin experiențe de calitate, atât online, cât și offline.

La Centrul Didacto sunt organizate online cursuri de limba germană și ateliere de conversație cu vorbitori nativi de germană. Sunt destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 8-14 ani, cu orice nivel de limbă germană (începător, mediu sau avansat). Acestea sunt organizate special pentru nevoile de învățare ale copiilor, integrând atât structuri clasice de predare, cât și activități specifice vârstei, utilizând mijloace interactive. Pentru a testa dacă metodele de predare-învățare folosite la Centrul Didacto se potrivesc copilului tău, poți alege să îl înscrii la o sesiune demonstrativă gratuită, aceasta fiind disponibilă atât pentru cursurile de germană, cât și pentru atelierele conversaționale.

Limba germană se învață la Centrul Didacto și în mediul offline, prin activități educative și interactive, care sporesc creativitatea și gândirea critică a celor mici: vara și iarna sunt organizate tabere de zi, în Cluj-Napoca și București, sau cu cazare la munte, având tematici educaționale precum antreprenoriat și educație financiară, științe și mediu, comunicare și media, IT.

Centrul Gutenberg și Centrul Didacto vă invită să începeți această frumoasă experiență a învățării limbii germane, indiferent de vârstă, pentru că niciodată nu este prea devreme sau prea târziu pentru a da startul unei noi provocări.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro