Într-o mișcare care pare desprinsă din discursurile politice ale anilor ’90, liderul partidului AUR, George Simion, a anunțat public că România trebuie să recupereze „bijuteriile coroanei” din sectorul energetic, vândute în ultimele decenii companiilor străine. Ținta principală: Petrom, gigantul petrolier național, controlat acum de austriecii de la OMV.

Declarația vine în contextul în care Simion se poziționează ca favorit în cursa prezidențială din 2024, cu un discurs naționalist care prinde tot mai mult la o parte a electoratului român, sătulă de promisiuni neonorate, salarii mici și resurse care „pleacă” în afară.

„Ce-i al românilor trebuie să revină românilor”

Pentru Simion, privatizările post-comuniste n-au fost altceva decât un jaf național, legalizat sub pretextul integrării în economia de piață. Într-un interviu acordat publicației Politico, liderul AUR a spus fără echivoc: „România trebuie să recupereze Petrom. Am cedat prea multe și prea ușor. E timpul să reparăm asta.”

Criticile sale s-au concentrat în special asupra OMV Petrom, acuzată că nu a făcut destule investiții pentru a dezvolta resursele de gaze naturale din Marea Neagră, în ciuda potențialului uriaș al zăcămintelor offshore. În viziunea lui Simion, această stagnare echivalează cu o frână pusă dezvoltării energetice a României — și cu o pierdere de oportunități pentru economia locală.

Naționalizare mascată sau suveranitate economică?

Platforma economică a lui George Simion include propuneri care au alarmat mediul de afaceri: de la impunerea unei cote minime de 50% de capital românesc în toate companiile din România, până la o reconfigurare a sistemului energetic care să privilegieze „actorii autohtoni”.

Pentru mulți analiști, acest tip de politici seamănă mai mult cu o naționalizare mascată decât cu o protejare a intereselor naționale. O asemenea schimbare ar pune presiune pe companiile străine și ar putea descuraja investițiile viitoare, într-o țară care are deja nevoie urgentă de capital pentru modernizare.

„România nu își permite o ruptură cu capitalul străin. Avem nevoie de parteneriate, nu de izolare”, afirmă un economist citat de Politico. Iar când vine vorba de Petrom, compania austriacă OMV a investit miliarde de euro în modernizare, infrastructură și explorare. Ar fi un gest cu consecințe internaționale majore să „li se ia” din nou compania.

Simion și Bruxelles-ul: o relație tensionată

Discursul lui George Simion nu vizează doar companiile străine. El și-a exprimat deseori scepticismul față de Uniunea Europeană, criticând birocrația și „dublul standard” aplicat țărilor din estul Europei. Din acest motiv, există temeri că o eventuală victorie a sa în alegerile prezidențiale ar putea duce România pe o traiectorie similară cu cea a Ungariei lui Viktor Orbán sau Poloniei lui Kaczyński, unde politicile suveraniste au intrat în coliziune cu Bruxelles-ul.

Un lider AUR la Cotroceni ar însemna, în opinia mai multor diplomați, „o reconfigurare profundă a poziției României în UE și NATO”. Iar acest lucru nu este neapărat un compliment.

Populismul energetic prinde rădăcini

Simion știe că mesajul său are priză. Mulți români încă văd cu amărăciune cum resursele naturale — gaz, petrol, energie hidro sau nucleară — sunt controlate în bună parte de companii străine. Iar când facturile cresc și salariile rămân mici, discursul că „străinii ne iau tot” prinde ușor contur electoral.

Problema este că realitatea economică e mult mai complexă decât un slogan de campanie. Revenirile la un control majoritar de stat în energie s-au dovedit riscante și ineficiente în alte țări. Iar în cazul României, care depinde de stabilitatea economică și de investiții pentru a susține o creștere sustenabilă, o astfel de schimbare de paradigmă ar putea veni cu un preț mare.

Concluzie: energie națională cu efecte internaționale

George Simion aduce în prim-plan o discuție incomodă dar necesară: cui aparțin, de fapt, resursele României? Și cum pot fi acestea gestionate în interesul cetățenilor, fără a pierde investiții esențiale sau a rupe punțile cu partenerii strategici?

Întrebările sunt valide. Răspunsurile, însă, nu pot fi reduse la sloganuri. Între populism și politică de stat, între naționalism și realism economic, România va trebui să aleagă în următoarele luni ce fel de viitor energetic — și politic — își dorește.