Virgin(i)a

Crescuse într-o cușcă. Viața ei fusese simplă, mică și curbată. Nu o deranjau chițăielile fraților ei, care se zbenguiau în afara gratiilor. Nici faptul că, nu se știa de ce, dispăreau din când în când, unul câte unul, fiind înlocuiți cu alții. Totul în jur era alb. Mânca pe săturate, purta o discuție scurtă cu vreun seamăn aflat dincolo de gratii, se învârtea în roată, își făcea nevoile, apoi se culca. Rar, foarte rar, bea apă.

Trăia într-o cușcă și era hamsteriță. Se numea Virginia. Nu se știe de ce purta acest nume. Nu avea nicio curiozitate. Nicio emoție, nicio întrebare. Tot ce se întâmpla era un dat. La ce bun să se frământe pentru lucruri inutile? Singurul lucru pe care îl folosea des, era apa din farfurioară. Nu o folosea pentru băut ci… de multe ori, ore întregi, se privea în oglinda ei. Stătea nemișcată. Câteodată clipea, câteodată respira.

Până într-o zi când, în cușca ei, fu introdus un alt hamster. Nou. Mircea. Agitat, lacom, nerăbdător și, mai ales, mascul. Virginia îl privea nemișcată. Începuse să cunoască mirarea. Mircea făcea lucruri care o mirau. Agitația lui tindea să o cuprindă și pe ea. Începuse să neglijeze oglinda. Și mânca mai mult. Mircea îi dădea târcoale. Nu știa cum să procedeze cu târcoalele lui, dar îi plăceau. Începuseră să se zbenguie împreună, foloseau roata împreună, dormeau împreună și se îngrășau. Făceau totul împreună. Totul… până la apă. De apa ei nu trebuia să se atingă nimeni.

Dar Mircea era însetat. Așa că, într-o dimineață, când oamenii în halate albe veniră să curețe cușca, îl găsiră pe Mircea fără suflare. Din colțul cu tărâțe unde dormea Virginia, priveau doi ochișori nevinovați. Vor trebui să-i schimbe numele. Căci, intre lăbuțele ei, respira liniștit un pui alb. Nu. Doi. Ah… trei!