Vine Legea fondurilor de investiţii alternative

1557

Legea fondurilor de investiţii alternative (FIA) va fi discutată în Consiliul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) de săptămâna viitoare, iar din toamnă o vom înainta Ministerului Finanţelor, a anunţat, marţi, vicepreşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache.

 

”Legea FIA este necesară, dar trebuie să mai fie însoţită de câteva lucruri: înfiinţarea contra-părţii centrale, soluţionarea Secţiunii 1 din Depozitarul Central, acele cupoane istorice, o masă inactivă cu un blocaj financiar de peste 200 de milioane de euro, care nu participă la viaţa economică a ţării, înfiinţarea Fondului de compensare a investitorilor pe piaţa de capital. Legea FIA trebuie să elimine şi ultimele bariere. Dacă România vrea să ajungă la statutul de piaţă emergentă, să nu mai fie în zona pieţelor de frontieră, trebuie să elimine orice barieră, cum ar fi: pragurile de deţineri, să rezolve o serie de legi care nu-şi mai au valabilitatea, cum este, de exemplu, Legea de înfiinţare a fondurilor de investiţii şi care încalcă dreptul acţionarilor, dreptul de a-şi decide singuri chiar lucruri banale, cum ar fi denumirea societăţilor. Scopul principal este ca ultima această Lege FIA, după adoptare, să anuleze Legea 297, care nu va mai avea obiect. Noi o vom promova în discuţii, săptămâna viitoare, în Consiliul ASF, urmând ca, din toamnă, să o înaintăm Ministerului de Finanţe care are dreptul de iniţiativă legislativă în vederea promovării la Parlament”, a menţionat Ursache, într-o conferinţă de specialitate.

Potrivit oficialului ASF, o ţară ca România, cu o capitalizare bursieră de doar 10,3% din Produsul Intern Brut (PIB), nu are cum să dezvolte economia.

”Astăzi, Fondul Monetar Internaţional o să publice raportul de analiză a pieţelor financiare din România şi la capitolul piaţa de capital se scrie că România a înregistrat progrese semnificative în dezvoltarea pieţelor sale de capital, în ultimii ani. Au fost întreprinse o serie întreagă de reforme pentru dezvoltarea pieţelor, titlurilor de stat neguvernamentale etc. Toată lumea vorbeşte astăzi despre modelul pieţei de capital anglo-saxon. În România, tributară unor prejudecăţi şi fricii de transparenţă şi de guvernanţă corporativă, oamenii preferă să ia mai degrabă credite bancare decât să se finanţeze pe piaţa de capital. Cred că, în momentul de faţă, o ţară care are doar 10,3% capitalizare bursieră din totalul Produsului Intern Brut nu are cum să dezvolte economia. Germania are 59% capitalizare bursieră din PIB. Problema nu este diferenţa asta, ci dinamica. În ultimii trei ani, majoritatea ţărilor europene tind să-şi mărească capitalizarea bursieră din PIB. Noi, deocamdată, stagnăm nici nici măcar la nivelul atins în 2013 – 2014”, a explicat vicepreşedintele ASF.

Organizaţia Profesioniştilor din Piaţa de Capital (OPPC) a organizat, marţi, o dezbatere cu tema ”Fonduri de investiţii alternative – oportunităţi pentru dezvoltarea economică a României”.

În urma dezbaterii, ideile rezultate vor face obiectul unor concluzii pe care Organizaţia Profesioniştilor din Piaţa de Capital le va transforma în propuneri pentru un proiect legislativ în domeniu.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la redactie@business-talks.ro