Uber Boat, acum și în Mumbai

7802
 

Uber oferă o nouă modalitate de a combate blocajele de trafic într-unul din cele mai aglomerate orașe ale lumii, Mumbai, folosind bărcile cu viteză.

Astfel, compania a lansat serviciul Uber Boat în Mumbai, capitala financiară a Indiei.

Clienții Uber pot rezerva acum bărci între trei destinații de pe malul mării.

O cursă începe de la 5700 de rupii (80 $) pentru o barcă cu șase sau opt locuri și ajunge până la 9.500 rupii (132 $) pentru navele mai mari care pot găzdui 10 pasageri. Compania acceptă rezervări numai pentru o barcă întreagă, nu pentru scaune individuale.

“Viziunea lui Uber este de a crea o platformă multimodală pentru a servi mai bine atât pasagerii  cât și orașele cu care lucrăm. Cu Uber Boat, putem profita de potențialul vast al sistemului de transport pe apă al orașului “, a declarat Prabhjeet Singh, reprezentant Uber.

Mumbai este primul oraș din India – cea mai mare piață Uber din Asia – care folosește serviciul cu barca. Uber Boat operează deja în Croația și Turcia, iar compania a oferit anterior serviciul temporar în orașe precum Baltimore, Boston, Cairo, Kiev și pentru festivalul de film de la Cannes din Franța.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la redactie@business-talks.ro