SPREZZA by Dragoș Săndulache

A renunțat după 13 ani la televiziune și a intrat în lumea modei. După ce a fost, pe rând, operator, editor de montaj și producător la mai multe emisiuni de divertisment în Trustul Intact, Dragoș Săndulache a început să îmbrace bărbați în costume de lux, făcute de el de la zero.
Îi îmbracă, printre alții, pe George Becali, Mihai Stoica, pe Cătălin Moroșanu și pe Cezar Ouatu.

Timp de câteva luni, a îmbrăcat vedete pentru show-urile „Acces Direct” și „XTRA Night Show.”

Povestea lui Dragoș Săndulache, în continuare:

Este pasionat de mic de haine. Când era copil petrecea mult timp în atelierul unui vecin și cosea nasturi. Părinții i-au spus că trebuie să învețe carte, așa că viața l-a dus pe un cu totul alt drum.

La 30 de ani și-a dat seama că este făcut pentru a fi designer vestimentar, pentru că prietenii îl sunau zilnic ca să-i ceară sfaturi despre cum trebuie să se îmbrace. A trecut, așadar, de la camera de filmat, trepied și microfon, la mașina de cusut și la foarfecă.

Și-a luat diploma în design vestimentar și croitorie și a lansat un nou stil vestimentar în România, stilul Sprezzatura. Un concept întâlnit printre gentlemanii din italia, la noi încă în fașă. Sprezzatura = eleganță fără efort. Înseamnă ca, în ținuta elegantă cu care ieși pe ușă, să nu se vadă vizitele la croitor sau orele petrecute în magazine, ci să pară că totul ți-a luat doar 10 minute.
Pe cine îmbracă? Lista vedetelor clienți

Cei care se îmbracă de la SPREZZA by Dragoș Săndulache trebuie să îndrăznească atunci când vine vorba de costume. Pentru mulți, stilul poate părea extravagant și trebuie să ai o anumită atitudine pentru ținuta sprezzatura.

Stilul se vede cel mai bine la festivalurile din Italia, Pitti Uomo, de la care Dragoș Săndulache este nelipsit. Organizat de mai multe ori pe an, la Pitti Uomo se întâlnesc grupuri de bărbați și femei, pentru a-și etala ținutele îndrăznețe și speciale.

Dragoș Săndulache a reușit, în mai puțin de trei ani, să îmbrace vedete foarte pretențioase precum:
● George Becali
● Mihai Stoica (FCSB)
● Nicolae Dică (fost antrenor FCSB)
● Cezar Ouatu
● Marius Constantinescu (TVR)
● Cătălin Moroșanu
● Dinu Maxer
● Valentin Sanfira (muzică populară)
● Tuncay Ozturk
● Cornel Galeș
● Mara Bănică (și iubitul Răzvan)
● Eduard Irimia (promotor Local Kombat)
● Alexandru Ganci (realizator Antena 3) și mulți alții.

Fiecare vedetă dintre cele menționate are alt stil, iar acest lucru se vede și în modelele de costume unicat, pe care designerul vestimentar le creează pentru fiecare în parte.
Dragoș Săndulache merge foarte mult pe accesorii bărbătești, pentru o ținută bărbătească desăvârșită. Stilul a prins foarte bine la persoanele publice. Ele au nevoie de strălucire, eleganță și extravaganță. Meme Stoica a fost unul dintre cei cuceriți de acest stil vestimentar. Așa că, după 10 ani în care a fost fidel unui singur brand de haine, a purtat un costum bespoke, marca SPREZZA by Dragoș Săndulache.
A făcut însă costume și pentru bărbați cu venituri medii, pentru că ținutele create de el pornesc de la prețuri pe care și le permite orice bărbat care vrea să fie îmbrăcat bine. Strategia de preț a fost una simplă. Atelierul se află într-o zonă centrală a Bucureștiului, Piața Unirii, dar este proprietate personală, tocmai pentru a reduce cât mai mult costurile cu afacerea, iar asta se vede în prețul costumului făcut de Dragoș Săndulache, care este cel mai mic de pe piață, pentru un costum bespoke.
Televiziunea nu-i lipsește prea mult, pentru că acum colaborează cu trustul la care a lucrat, pe partea de vestimentație.

Antena 1 l-a contactat pentru a îmbrăca vedete din cadrul a două emisiuni, timp de câteva luni, în schimbul publicității firmei. Este vorba despre „Acces Direct” și „XTRA Night Show”.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro