SkyTower, cea mai înaltă clădire de birouri din România, demarează lucrările de amenajare și reconversie a trei spații cu utilitate comună din clădire, care includ și un Centru de Convenții cu un amfiteatru multifuncțional de dimensiuni medii, cu o capacitate de 60 de locuri.

Pe măsură ce angajații revin treptat la birou, managementul SkyTower pregătește modernizarea high-tech a lobby-ului clădirii, reconversia spațiului terasat de la mezanin într-un Centru de Convenții cu amfiteatru și reproiectarea spațiului verde într-o grădină urbană. Proiectele de renovare vor fi finalizate în toamnă.

„Ne concentrăm în mod constant pe nevoile și cerințele chiriașilor noștri pentru funcționalitatea, confortul și sustenabilitatea oferite de clădirea noastră. Aceste trei proiecte majore de renovare sunt doar o parte a acestei orientări. Mai mult, am instalat recent încărcătoare gratuite pentru mașinile electrice ale chiriașilor noștri, am obținut certificarea LEED Platinum și certificarea COVID-Compliant. Confortul chiriașilor noștri este o preocupare permanentă și suntem determinați să creăm pentru ei un spațiu care să stimuleze cooperarea, creativitatea și inovarea în business”, a declarat Leo Forstner, Managing Director RPHI România, compania care deține și administrează SkyTower.

Unul dintre obiectivele SkyTower vizează transformarea zonei exterioare conectată la esplanada din fața turnului într-o grădină urbană, care va oferi angajaților și vizitatorilor un spațiu de relaxare pentru pauze și relaționare. Lucrările de reproiectare implică crearea mai multor zone utilate cu mobilier urban ergonomic, instalarea de pergole și plantarea unei zone verzi cu o suprafață totală de aproximativ 800 de metri pătrați.

În același timp, lobby-ul principal al clădirii de 37 de etaje se va fi transformat într-un spațiu modern și primitor, cu accent pe tehnologie high-tech.

Accesul către Centrul de Convenții SkyTower aflat la mezanin se va face din holul principal. Spațiul total, de aproximativ 450 de metri pătrați, va fi împărțit în 3 zone de evenimente: un amfiteatru multifuncțional de 60 de locuri și o zonă open space de lounge, care include un bar și o sală de ședințe. Centrul de Convenții va fi dedicat în principal utilizării de către chiriașii clădirii, dar va găzdui și evenimente externe.

Despre SkyTower

SkyTower este cea mai înaltă clădire din România și cea mai iconică clădire de birouri din București. Turnul are 37 de etaje, ajungând la o înălțime de 137 de metri deasupra solului și 60 de metri de structură subterană cu 5 etaje de locuri de parcare și depozitare. Toate zonele de birouri din SkyTower sunt iluminate natural, iar etajele superioare beneficiază de ascensoare de mare viteză, care ating o viteză maximă de 6 metri pe secundă.

De la finalizarea construcției în decembrie 2012, SkyTower a devenit un punct de reper al orașului, remodelând orizontul noului cartier de afaceri din nordul Bucureștiului și stimulând dezvoltarea de noi proiecte în zona Floreasca-Aurel Vlaicu.

www.skytower.ro


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro