Real Madrid pregătește modificări de aproape 500 milioane euro pe Bernabeu

11
 

de Elena Popescu

De 13 ori câștigător al celui mai râvnit trofeu din lume, Real Madrid pregătește o investiție colosală în vederea dotării arenei Santiago Bernabeu cu un acoperis retractabil și cu o anvelopa cu curburi care vor costa clubul madrilean aproximativ 500 milioane de euro.

“A fost emisă autorizaţia pentru începerea lucrărilor şi suntem în faza de analiză a acestora”, a declarat preşedintele Florentino Perez

Reamenajarea stadionului Bernabeu trebuia iniţial să fie finanţată printr-un acord de “denumire” cu fondul de investiţii IPIC, deţinut de emiratul din Abu Dhabi, care ar fi urmat să dea numele său stadionului, însă acest acord a fost reziliat unilateral.

“Vreau să vă anunţ că, săptămâna viitoare, noi vom semna contractul definitiv şi în cursul lunii aprilie vom proceda la atribuirea acestor lucrări, iar obiectivul nostru este ca ele să debuteze cât mai repede posibil, când acest sezon se va încheia”, a mai spus Perez.

În vedera ducerii la bun sfârşit al acestui proiect de anvergură, Real Madrid, care este proprietatea suporterilor acţionari, a luat în luna septembrie un împrumut pe termen lung în valoare de 525 milioane euro. Conform lui Florentino Perez, acest împrumut va costa aproximativ 25 de milioane de euro clubul, iar stadionul modernizat va aduce venituri suplimentare de 150 milioane euro pe an.

De asemenea, Real Madrid a obţinut în sezonul 2017-2018 o cifră de afaceri de 750,9 milioane euro.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la redactie@business-talks.ro