Presa scrisă din Germania a pierdut mai mulţi cititori în ultimele 12 luni decât în anul precedent, conform cifrelor incluse într-un raport citat de DPA.

Pe întreg teritoriul ţării, 39,3 milioane de persoane sunt cititoare de publicaţii cotidiene în 2018, se arată în raportul publicat de Media Analysis Workshop (AGMA), cu sediul în Frankfurt, cifra reprezentând o scădere cu 1,3 milioane de cititori faţă de 2017.

Analiza nu ia în calcul consumul de ştiri pe platforme electronice.

În prezent, 55,8% dintre vorbitorii de limbă germană de 14 ani şi peste această vârstă sunt consumatori de presă scrisă, faţă de 57,9% în 2017.

În topul celor mai populare ziare din Germania conduce în continuare detaşat cotidianul Bild, citit zilnic de 9,42 milioane de persoane, cu 350.000 mai puţine în comparaţie cu 2017.

Ziarele importante cu abonaţi la nivel naţional au reuşit să rămână aproape de publicul lor – Sueddeutsche Zeitung a câştigat 10.000 de cititori pe parcursul ultimului an ajungând la un total de 1,25 milioane, Frankfurter Allgemeine Zeitung se menţine la un total de 760.000 de cititori, iar Die Welt a înregistrat o scădere cu 50.000 a numărului de cititori şi a ajuns la un total de 660.000.

„Cifrele totale în scădere înregistrate în ultimii ani reflectă în mod plauzibil schimbarea de comportament în privinţa consumului de publicaţii scrise”, a declarat Gerhard Mueller, directorul departamentului pentru cotidiene în cadrul AGMA.

„Cu toate acestea, ziarul tipărit este şi continuă să fie un mediu de publicitate stabil şi de înaltă calitate, cu o mare acoperire şi, în acelaşi timp, cu o utilizare intensivă din partea cititorilor interesaţi”, a adăugat Mueller.

În cadrul analizei au fost chestionate peste 130.000 de persoane de 14 ani sau peste această vârstă cu privire la consumul de cotidiene tipărite.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro