Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a anunţat că a fost publicat, în Buletinul Procedurilor de Insolventa, la secţiunea „Debitori – persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, primul caz de insolvență a unei persoane fizice din România, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța.

„În această nouă secţiune din cadrul Buletinului Procedurilor de Insolvență se publică actele de procedura emise în cadrul procedurii de insolventa a persoanelor fizice de către comisiile de insolvență, instanţele judecătoreşti, administratorii de procedura şi lichidatorii desemnaţi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în comunicat.

Accesul la această secţiune se asigura pentru debitori, creditori, administratorii procedurii şi lichidatori, cu titlu gratuit, pe fiecare dosar de insolventa în care deţin una din aceste calităţi, potrivit ONRC.

Decizia judecătoriei Constanţa a fost luată la cererea debitorului care, pe lângă bănci şi firme de recuperare creanţe, are 93 de creditori, majoritatea persoane fizice. Decizia este în primă instanţă şi a fost deja atacată cu apel de doi dintre creditorii bănci.

În această perioadă, însă, el va trebui să urmeze un plan de restructurare construit şi aplicat de un lichidator.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro