Deputatul PNL Ovidiu Raţechi a lansat „Pactul pentru Carte”, un pachet legislativ care include 8 măsuri pentru dublarea consumului de carte în doi ani, printre care acordarea sumei de 100 de euro pentru fiecare profesor şi 50 de euro pentru elevi, bani destinaţi achiziţiei de cărţi.

„Am pregătit şi lansez în dezbatere publică pachetul legislativ Pactul pentru Carte. România e pe ultimul loc în Europa în privinţa pieţei de carte – o ruşine în anul Centenarului. Am identificat 8 măsuri iniţiale pentru dublarea consumului de carte în doi ani”, a declarat deputatul PNL Ovidiu Raeţchi. Potrivit unui studiu recent Eurostat, doar 2,8% dintre români citesc o carte pe lună; un român cheltuieşte maxim trei euro pe an pentru cărţi – mult sub media Uniunii Europene, iar datele Institutului Naţional de Cercetare în Cultură spun că un român din cinci nu a citit niciodată o carte, precizează deputatul PNL.

Concret, cele 8 măsuri legislative pe care le propune Ovidiu Raeţchi în Pactul pentru Carte sunt:

  • creşterea şi actualizarea fondului de carte din bibliotecile şcolare printr-o bugetare specifică
  • implementarea unor campanii publice care să promoveze cartea şi care să ducă la conştientizarea importanţei lecturii este esenţială
  • acordarea unui suport financiar anual de 100 de euro fiecărui profesor pentru achiziţionarea de cărţi
  • TVA 0% pentru cărţile tipărite
  • reducerea TVA la 5% pentru cărţile în format electronic
  • acordarea a 50 de euro pentru achiziţionarea de cărţi fiecărui elev, la absolvirea primului an din fiecare ciclu şcolar
  • scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele cu meserii-cheie din indusştria de carte
  • renunţarea la impozitul pe clădiri/taxe pe clădiri şi impozitul pe teren pentru spaţiile utilizate pentru funcţionarea librăriilor în care vânzarea de carte reprezintă cel puţin 50% din cifra de afaceri.

Ovidiu Raeţchi a făcut un apel catre Preşedinţie, Guvern, partide parlamentare, pentru a construi un consens pe această temă şi pentru a promova împreună „Pactul pentru Carte”, despre care spune că, pe termen lung, va revoluţiona piaţa de carte şi sistemul de educaţie din România.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro