O oră de lucru se „vinde” mai scump anul acesta. Iar asta înseamnă că românii sunt plătiţi mai bine decât erau anul trecut. Cele mai recente date arată că, în medie, ora de muncă s-a majorat cu 13 procente.

Costul orar al forţei de muncă s-a majorat şi în primul trimestru al acestui an. O arată datele Institutului Naţional de Statistică. Dacă în ultimele luni ale lui 2017, creşterea era cu mai bine de 14 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în primele luni ale lui 2018, majorarea a fost de aproape 13 procente. Iar creşteri s-au înregistrat în aproape toate sectoarele economice.

Cea mai mare „scumpire” a orei de lucru s-a produs în construcţii. Aici, angajaţii au primit cu aproape 20 de procente în plus faţă de cât primeau în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe locul al doilea se situează activităţile de spectacole, cele culturale şi recreative, urmate de activitaţile în informaţii şi comunicaţii – IT, de cele în hoteluri şi restaurante şi de cele în tranzacţii imobiliare. În aceste domenii, ora de lucru s-a plătit cu, în medie, 13 procente, mai mult.

La polul opus, sectoarele cu cele mai mici creşteri au fost intermedierile financiare şi asigurările, unde majorarea a fost de numai 3% şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică – aici creşterea a fost sub 5 procente.

Angajaţii unui singur domeniu au înregistrat o scădere a costurilor pentru ora de lucru, mai exact cei din industria extractivă, care au primit cu aproximativ 5 procente mai puţin. Majorările salariale din sectorul bugetar au produs modificări semnificative în privinţa costului orei de lucru.

Anagajaţii de la stat au fost mult mai bine plătiţi în primul trimestru al anului 2018 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în învăţământ – peste 23%, în administraţia publică – peste 18 procente şi în asistenţă socială – 14%.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro