Inovații de top pentru o viață inteligentă de la TCL

TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum la nivel mondial și printre principalii jucători din industria TV pe plan global, a prezentat la IFA 2020 noua generație de AiPQ EngineTM , cel mai nou avans tehnologic de la TCL pentru o experiență audiovizuală la superlativ.

Efortul continuu al TCL în optimizarea tehnologiilor QLED și Mini-LED s-a remarcat odată cu noile serii de televizoare QLED 4K/8K. TCL și-a reafirmat angajamentul față de strategia AI x IoT cu lansări de produse inteligente din segmente diverse, de la soundbars, dispozitive mobile, la aparate de aer condiționat și alte aparate electrocasnice.

TCL, în topul alegerilor consumatorilor în 2020

Punând nevoile consumatorilor în centrul activităților de testare și dezvoltare de produs, TCL s-a bucurat în primele luni ale lui 2020 de o creștere impresionantă pe piața globală. În ciuda economiei mondiale fragile, TCL a menținut cifre impresionante de vânzări TV la nivel mondial. Numai în primul trimestru al anului 2020 s-au vândut 4,27 milioane  de televizoare marca TCL, dintre acestea, vânzările de televizoare QLED crescând cu 217,1% de la un an la altul.

Pe piața din Statele Unite, televizoarele TCL s-au clasat pe locul 2 în primul trimestru al anului 2020. În Australia, TCL a ocupat locul 1 în martie, în vânzări.

Vânzările de televizoare TCL au crescut cu 14,3% în primul trimestru al anului.

În Europa, TCL a înregistrat o creștere a volumului vânzărilor: cu 16% în Italia, 15% în Germania, peste 100% în Cehia, respectiv în Regatul Unit, 38% în Polonia, iar în Franța ocupă locul 3, după cota de piață.

Rezultatele impresionante sunt explicate prin eforturile de a inova continuu tehnologia de afișare, aceasta reprezentând prioritatea inginerilor TCL în materie de dezvoltare de produs și avans tehnologic.

10 ani de investiții de miliarde

Condus de algoritmi de învățare automată, corelați cu vaste cunoștințe în percepția vizuală umană, AiPQ EngineTM  de la TCL asigură pentru televizoarele cu ecran mare o optimizare audiovizuală în timp real, în funcție de diferite genuri de conținut de divertisment și medii de vizionare ambientală.

TCL marchează peste 10 ani de investiții de miliarde de dolari în facilități de producție a panourilor de afișare pentru televizoare, stăpânind tehnologiile LCD, OLED, OLED pliabil, Mini-LED, QLED. Cea mai recentă investiție a TCL în tehnologia de afișare Mini-LED garantează modele mai flexibile, disponibile cu mai multe zone de iluminare, pentru un contrast uimitor. Mai mult, TCL democratizează tehnologia de afișare QLED pentru mai multe modele de televizoare. Anul acesta, TCL a mers mai departe și s-a aliat cu JOLED Inc. pentru a dezvolta împreună tehnologia de imprimare OLED cu jet de cerneală.

Inovația nu are limite

Lansările TCL din cadrul IFA 2020 sunt aliniate la strategia actuală AIxIoT. TCL și-a prezentat gama de televizoare QLED 2020, inclusiv televizioarele inteligente X915 care au primit certificarea IMAX Enhanced, 8K și C815, premiate la EISA. În privința ofertelor audio premium, TCL a prezentat la IFA, consolidându-și astfel poziția de inovator și în segmentul audio, soundbar-ul TS9030 Dolby Atmos Ray Danz, premiat la EISA și soundbar-ul TS8111.

TCL este promotorul stilului de viață inteligent, iar la IFA a împins limitele acestuia prin diversitate și creativitate, exemplificate prin gama largă de produse globale inteligente MDA, cum ar fi aparatele de aer condiționat Ocarina și T-Smart, modelele de aparate de aer condiționat portabile, mașinile de spălat din seriile X, P, și frigiderele seria C.

La IFA 2020, TCL s-a remarcat și în segmentul dispozitivelor mobile, lansând tabletele TCL 10 TABMAX și TABMID, TCL MOVETIME Family Watch MT43A și căștile fără fir TCL MOVEAUDIO S200. În plus, a dezvăluit tehnologia TCL NXTPAPER, concepută pentru aceia care doresc o experiență ce îmbină avantajele inteligente ale ecranului, cu cele tactile ale hârtiei.

Sponsorizări de impact, parteneriate în exclusivitate

În ultimii ani, nenumăratele sponsorizări și parteneriate au arătat că TCL recunoaște și valorifică puterea sportului și spiritul de echipă care îi caracterizează pe jucători, fani și întreaga comunitate.

La IFA 2020, TCL a anunțat că întărește colaborarea cu FIBA (Federația Internațională de Baschet) cu mai multe jocuri și o colaborare mai strânsă, pe măsură ce se află mai multe despre planurile de urgență și deciziile de organizare a turneelor. Baschetul nu este doar un joc, este un mod de viață pentru mulți dintre deținătorii de produse TCL. Felul în care oamenii interacționează cu sportul evoluează constant, iar TCL ține pasul, prin produsele sale, cu tehnologii de afișare și sunet de vârf.

TCL a dezvăluit la IFA parteneriatele exclusive cu șase vedete internaționale din diferite țări europene, recunoscându-le performanța și excelența în fotbal: Harry Kane din Anglia, Paul Pogba din Franța, Marco Reus din Germania, Gianluigi Donnarumma din Italia, Krzysztof Piatek din Polonia și Saúl Ñíguez din Spania. Aceste talente sportive remarcabile au fost alese datorită spiritului lor de echipă, a angajamentului și motivației în obținerea excelenței, atât pe teren, cât și în afara lui, și datorită interesului lor personal pentru tehnologie. Acești jucători sunt cei mai buni în segmentul lor de activitate și fiecare dintre ei întruchipează ideea că orice detaliu contează. Colaborarea cu asemenea talente, cu jucători pasionați de tehnologie, îi inspiră pe inginerii TCL să performeze în activitatea lor, împingând limitele posibilului în tehnologie.

Perspectivele stilului de viață inteligent

Adaptarea continuă și inovația constituie rețeta cu care TCL ține pasul cu vremurile și conduce trendurile. Fiind fidelă strategiei AIxIoT, tehnologia de afișare de top a TCL a atras utilizatorii din întreaga lume. Prin investiții majore în cercetare și dezvoltare, prin produse și soluții creative, TCL își reafirmă angajamentul de a oferi consumatorilor globali experiențe memorabile, captivante, de calitate, în această eră a stilului de viață inteligent.

 

 


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro