În UE sunt mai mulți bărbați decât femei oameni de știință?

7831
 

Adunarea Generală a ONU a adoptat la 22 decembrie 2015 o rezoluţie privind stabilirea unei zile internaţionale dedicată recunoaşterii rolului important al fetelor şi femeilor în domeniile ştiinţei şi tehnologiei.

În acest sens, Eurostat a publicat un studiu cu ocazia celebrării în 11 februarie a Zilei internaţionale a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei. Astfel, conform studiului Eurostat, dintre cei aproape 18 milioane de ingineri şi oameni de ştiinţă din Uniunea Europeană înregistraţi în 2017, aproximativ 59% erau bărbaţi şi 41% erau femei, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică.

În România, dintre cei 540.400 de ingineri şi oameni de ştiinţă, 313.700 erau bărbaţi şi 226.700 erau femei.

Bărbaţii sunt suprareprezentaţi în industriile de înaltă şi medie tehnologie (83% dintre inginerii şi oamenii de ştiinţă din acest sector sunt bărbaţi), în timp ce domeniul serviciilor este mult mai echilibrat (55% bărbaţi şi 45% femei).

Totuşi, în cinci state membre din UE femeile reprezintă majoritatea inginerilor şi a oamenilor de ştiinţă: Lituania (57%), Bulgaria şi Letonia (ambele cu 53%), Portugalia (51%) şi Danemarca (puţin peste 50%).

Mai puţin de o treime dintre inginerii şi oamenii de ştiinţă sunt femei în Ungaria şi Luxemburg (ambele cu 25%), Finlanda (29%) şi Germania (33%).


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la redactie@business-talks.ro