Cunoscutul brand Huawei îi provoacă pe iubitorii de fotografie cu smartphone-ul la “Next Image Mobile Photography”. Competiția se află la prima ediție, iar organizatorii au pregătit premii substanțiale ce depășesc 30000 de euro.
Astfel, până pe 8 Iulie participanții vor avea timp să conceapă cele mai reprezentative imagini având ca temă viziunea asupra lumii moderne. Între 9 Iulie și 20 August, aceștia își pot înscrie “operele” pe platforma dedicată competiției http://campaign.consumer.huawei.com/ro/ , în una din cele șase categorii existente: Faces, Goof Night, Hello, Life!, Check-in, Nature sau Story Board.
Toate fotografiile înscrise vor fi prezentate într-o galerie online, iar la sfârșitul lunii August vor fi anunțați câștigătorii. Un juriu format din șase personalități va decide din primele 50 cele mai votate fotografii care sunt cele care ocupă podiumul. Printre jurați se numără și Yanmin Wang, președintele Huawei pe Europa Centrală și de Est și țările nordice, Alex Lambrechts, fotograf certificat Leica, dar și actrița Gal Gadot, imaginea seriei Huawei P20.
Câștigătorii fiecărei categorii vor primi un Matebook X și un cec în valoare de 2000 euro. De asemenea, fotografiile lor vor fi publicate în revista National Geographic. Ocupanții locurilor doi și trei vor primi câte un smartphone Huawei P20 Pro, respectiv un Huawei P20. Cu toate acestea, miza cea mare a competiției o reprezintă titlul Grand Prix al cărui premiu va consta într-un Matebook X și în publicarea în revista National Geographic a respectivei fotografii. Și asta nu e tot, deoarece cîștigătorul va mai primi un cec în valoare de 10.000 euro precum și șansa să participe în Italia la o expediție fotografică timp de 10 zile organizată de National Geographic.
„Smartphone-urile fac posibil un nou tip de fotografie, unul care ne permite să fim mai spontani și creativi, mult mai confortabil pentru persoana aflată în spatele camerei. Cred cu tărie că telefoanele care îmbină viziunea fiecăruia dintre noi cu o cameră avansată pot fi folosite ca mediu de exprimare artistic, ajutându-ne să schimbăm modul în care vedem lumea. Această competiție ne oferă ocazia să interacționăm cu tot ceea ce ne înconjoară și să explorăm limitele creativității noastre”, a declarat Vlad Eftenie, ambasadorul competiției Next Image în România.
Campania “Next Image Mobile Photography” vine în urma lansării primei camere duale pe un smartphone Huawei.
Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro