Hidroelectrica vine în ajutorul studenților care vor să urmeze o carieră în domeniul energetic. Astfel, compania va acorda pentru anul universitar 2018/2019 un număr de 50 de burse. De asemenea, alături de aceste burse, studenții au șansa să lucreze în companie după finalizarea studiilor.

Programul se adresează studenților înscriși la facultăți cu profil energetic, hidroenergetic, electrotehnic, electromecanic, economic, juridic. De asemenea, se pot înscrie și studenți sau elevi din cadrul facultăților de contrucții hidrotehnice și IT. Tot de aceste burse create de Hidroelectrica se pot bucura și elevii înscriși în instituțiile de învățământ preuniversitar profesional și tehnic cu profil energetic și electromecanic.

Suma totală alocată este de 420.000 lei și este prevăzută în bugetul pe anul 2018 al societății. Mai exact, dintre cele 50 de burse, acordate pe o perioadă de zece luni, 30 sunt alocate mediului universitar, iar 20 sunt destinate elevilor de liceu. Valoarea acestora este de 1.000 de lei pe lună pentru studenți și 600 de lei pentru elevi.

Dosarele elevilor și studenților care solicită să facă parte din acest program vor fi primite de companie până la data de 31 august 2018. Participanții trebuie să îndeplinească un set de criterii pentru a primi aceste burse.

Aceștia trebui să fie înscriși la cursurile la zi la una din specialitățile agreate de program și să îndeplinească cindiții de înscriere în anul al lll-lea de studiu sau să fie elevi ai unui liceu/ colegiu tehnologic și să fie înscriși la cursurile de zi la una din specialitățile menționate și să îndeplinească condiții de înscriere în clasa a XI-a. De altfel, este necesar ca aceștia să aibă media de absolvire de minim 8,00 și media la purtare de 10. De menționat că la acest proiect pot participa doar elevii și studenții care nu mai beneficiază de nicio altă bursă din partea unei societăți, organizații sau instituții de stat.

”Creșterea vârstei medii a angajaților și lipsa unor noi specialiști în domeniu devine o problemă stringentă  pentru toate societățile din sistemul energetic, fapt semnalat tot mai frecvent în ultimii ani. Nu putem asista pasivi la deteriorarea bazei de selecție a personalului, dacă dorim ca în viitor să avem salariați bine pregătiți și specialiști cu expertiză. Noi ne-am propus să ne implicăm. Decizia pe care o ia Hidroelectrica este aceea de a susține tinerii, astfel încât aceștia să fie încurajați să aleagă o carieră în domeniul energetic. Pe cei mai buni dintre aceștia îi dorim în rândul angajaților noștri.” – a declarat Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro