Dieselgate lovește în marci noi: Percheziţii la şeful Audi

1541

Locuinţele directorului Audi, Rupert Standler, şi a unui membru al consiliului de administraţie din companie, au fost percheziţionate luni, aceştia fiind suspecţi în scandalul trucării testelor privind emisiile de gaze, au declarat procurorii de la Munchen, citaţi de Bloomberg.

 

Atât Rupert Stadler cât şi membrul consiliului Audi sunt cercetaţi pentru fraudă şi fals în documente publice, legate de vânzarea autovehiculelor diesel în Europa.

Procurorii nu au făcut încă public numele celui de-al doilea suspect, însă surse spun că este Bernd Martens, şeful departamentului de achiziţii al Audi. Acesta a condus o divizie de lucru diesel la Audi, care a fost creată pentru a coordona gestionarea crizei cu compania-mamă, relatează Bloomberg.

Autorităţile din Statele Unite au dezvăluit în septembrie 2015 că producătorul de automobile a falsificat testele de emisii a gazelor a 11 milioane motoare ale maşinilor cu propulsie diesel.

Stadler este şef al Audi din 2007 şi este unul dintre puţinii şefi importanţi din Volkswagen Group care şi-au păstrat funcţia după izbucnirea scandalului Dieselgate.

Autoritatea germană pentru transport rutier (KBA) a ordonat săptămâna trecută chemarea în service a 60.000 de maşini Audi cu propulsie diesel după depistarea unor softuri pentru manipularea emisiilor.

În urma verificărilor tehnice, autoritatea germană pentru transport rutier (KBA) a depistat softuri pentru manipularea emisiilor poluante la modele Audi A6 şi A7 dotate cu motoare diesel de 3.000 de centimetri cubi, din gama Euro 6.

Vor fi chemate în service 60.000 de maşini Audi A6 şi A7, dintre care 33.000 sunt înmatriculate în Germania.

Grupul auto german Volkswagen trebuie să achite daune de aproape 15 miliarde de dolari în Statele Unite ale Americii pentru instalarea la motoare diesel a unui soft pentru manipularea emisiilor poluante. În plus, VW va achita o amendă civilă de 1,5 miliarde de dolari şi o amendă penală de 2,8 miliarde de dolari. În septembrie 2015, Volkswagen a anunţat că circa 11 milioane de autovehicule ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Constructorul auto german a instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi. Dispozitivul era programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situatiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactiva sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la redactie@business-talks.ro