Cum și-a asigurat Zlatan Ibrahimovic mâncarea pe viață de la Ikea

1207
 

Zlatan Ibrahimivic e recunoscut ca un mare fan al mobilei produse de celebrul magazin suedez Ikea. Invitat în emisiunea lui Jimmy Kimmel, atacantul suedez a povestit o întâmplarea amuzantă petrecută în urmă cu un an, atunci când s-a mutat alături de familie la Los Angeles.

“Când ne-am mutat la Los Angeles i-am spus soției să găsească o casă gata mobilată. În cele din urmă a găsit una foarte drăguță, dar nemobilată. Atunci te duci la IKEA și cumperi mobilă. Și agentul îmi spune: oamenii bogați nu cumpără mobilă de la IKEA”. Replica lui Zlatan a venit imediat. “Nu, dar oamenii inteligenți fac asta. E fantastică!” a povestit suedezul.

Încântați de capitalul de imagine adus de Zlatan Ibrahimovic, oficialii companiei Ikea au decis să-l răsplătească pe atacantul lui LA Galaxy. La jumătatea lunii l-au anunțat că are mâncarea asigurată pe viață la restaurantele din magazinele IKEA.

“Hey, Zlatan! Am auzit că iubești IKEA așa că am decis să-ți oferim chiftele gratis pe viață! Serios, te așteptăm în magazinul nostru oricând” a fost reacția producătorului de mobilă pe contul de twitter.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la redactie@business-talks.ro