Vrei să închiriezi o mașină, dar totuși nu știi care sunt pașii necesari în acest proces? EvoGo vine întâmpinarea ta și îți dezvăluie care sunt cele cinci aspecte importante de care trebuie să ții cont atunci când alegi să apelezi la o firmă de închirieri mașini.

Bugetul

Bugetul este factorul principal în momentul în care vrei să închiriezi o mașină. În acest sens, trebuie să iei în considerare faptul că mașinile cu cele mai mici prețuri nu sunt și cea mai bună alegere. De cele mai multe ori, prețurile mici sunt cele ale mașinilor mici, potrivite doar pentru oraș, deplasări scurte cu maxim trei pasageri. De asemenea, cu cât perioada de închiriere este mai mare, cu atât prețul zilnic al mașinii va fi mai mic. EvoGo recomandă să închiriezi mașina de care ai nevoie cu mult timp înainte. Ba mai mult, aceștia recomandă să folosești aceeași firmă de închirieri pentru a beneficia de programele de loializare oferite clienților. Nu uita, dacă ții la bugetul tău să citești înainte de semnarea contractului toți termenii și condițiile ca nu cumva să existe vreo taxă ascunsă.

Echiparea mașinii de închiriat

Este esențial să verifici dotările mașinii în momentul în care te prezinți la firma de închiriat mașini. Există posibilitatea ca în site-ul de prezentare, respectiva mașină să beneficieze de dotări care în realitate nu există. De asemenea, este important ca în funcție de anotimp, mașina să fie echipată cu anvelope corespunzătoare sezonului. În cazul în care pleci la o destinație nouă, specialiștii îți recomandă să ceri și echipamente speciale, precum un GPS. Cu toate acestea, verifică dacă nu este mai convenabil să cumperi un astfel de sistem, decât să îl închiriezi o dată cu mașina.

Numărul de kilometri

Sunt firme de închirieri auto pentru care numărul de kilometri nu contează și ai voie să călătorești nelimitat în perioada în care ai închiriat mașina, însă nu de puține ori, unele firme impun o limită de kilometri. Așa că, dacă depășești această limită, există posibilitatea să îți apară taxe suplimentare.
Te sfătuim să alegi încă de la început să colaborezi cu firme care îți permit să rulezi nelimitat și cu siguranță vei avea o vacanță liniștită fără să stai să numeri kilometrii sau să ajustezi trasee astfel încât să te încadrezi în limita respectivă.

Anul de fabricație este foarte important și este bine să ții cont de el

EvoGo îți recomandă să alegi de fiecare dată o mașină cât mai nouă atunci când închiriezi. Mașinile vechi folosite la rent a car pot avea un impact nu tocmai pozitiv asupra călătoriei tale. Dacă vorbim despre siguranță, este clar că pe măsură ce anii trec, mașinile sunt predispuse la apariția frecventă a defecțiunilor.

Motorizare și transmisie

Asigură-te că modelul pe care l-ai ales are și motorizarea corespunzătoare nevoilor tale. Astfel, mașinile de închiriat cu motoare mici și pe benzină sunt o variantă potrivită pentru orașe. Pentru călătoriile mai lungi, varianta diesel cu o motorizare mai mare devine necesară pentru a face anumite depășiri în siguranță. De asemenea, în momentul în care apelezi la o firmă de închirieri auto rezervă o mașină care are aceeași transmisie ca cea cu care tu deja ești obișnuit.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro