În ziua de azi, competiția pentru atenția oamenilor este mai ascuțită ca oricând. Dacă în trecut cine avea bani plătea reclamă la o televiziune sau o pagină de revistă și vedea clar de unde îi vin cumpărătorii și de la ce platformă are conversie (adică vedea clar dacă îi creșteau vânzările de la reclama în revistă sau de la televizor), ei bine, azi e de …o 1000 de ori mai greu.

Azi e necesar să fii cam peste tot pentru a capta atenția oamenilor, „împrăștiați” pe toate platformele, pe Facebook, Instagram sau pe Youtube. Dar acesta este și motivul pentru care este crucial să ai propriul site și să nu te bazezi doar pe social media.

Argumentele pentru a avea propriul site sunt că:

  • Un site e o platformă personală, pe care o controlezi tu.
  • Facebook, Instagram sau Youtube aparțin giganților media și ei decid ce afișează (și cer bani ca să afișeze).
  • Pe site poți scrie extensiv despre ceea ce te interesează, poți educa publicul. Pe social media, de obicei, sunt necesare postări scurte iar durata de viață a unei postări în newsfeedul cuiva e scurtă. Cine e realmente interesat de ceea ce ai tu de comunicat va salva, de obicei, linkul către site-ul tău.

Conținutul și atenția oamenilor

„Content is king” – sigur ai auzit de multe ori această afirmație. Și ea este profund adevărată. Întotdeauna un content interesant, distractiv, incitant, interactiv și surprinzător va atrage atenția și va crea cititori fideli (care se pot converti mai ușor în cumpărători).

Daaaaaar……E o eroare să crezi că doar asta contează. Cum spuneam mai sus, azi, mai mult ca oricând, e necesar să te evidențiezi, să atragi atenția către ceea ce ai tu de spus și să reduci la tăcere concurența.

Azi e necesar mai mult decât un content de valoare. Pentru că există un dezechilibru major între cantitatea de continut și capacitatea fizică de a o consuma. Oamenii stau cu nasul în telefon toată ziua. Dar cât din ceea ce recepționează ca informație îi face realmente atenți?

Așadar, dacă ești creator de conținut, ce faci? Stai și te uiți cum munca ta devine o marfă tot mai slab evaluată?! Nu! Ai nevoie de răspunsuri și de idei.

Ceea ce îți trebuie este explozia conținutului media de pe platforma ta.

Prioritatea nouă pentru transmiterea conținutului este o combinație de artă, știință și poate puțină magie matematică ce include 6 factori ai Codului de Content (BADASS – așa cum l-a numit specialistul american în content marketing Mark Schaefer).

Acronimul vine de la cuvintele englezești:

  1. Brand development
  2. Audience and influencers
  3. Distribution, advertising, promotion and SEO
  4. Authority
  5. Shareability embedded into each piece of content

Deci numai dacă ceea ce scrii sau produci ca video are caracteristicile de mai sus, acel content va atrage atenția oamenilor în mod disproporționat de mare și va reduce la tăcere competiția.

Content shock – imposibilitatea de a consuma mai mult conținut

Orice persoană poate avea canalul său de televiziune pe Youtube. Minunat pentru oameni, dar o sursa de zgomot urât pentru mesajele de brand. În ziua de azi, anumiți gameri consumă mai bine de 18 ore de content pe zi. Ne apropiem de limita fiziologică a consumului de content.

Intersecția dintre capacitatea finită de consum și explozia contentului in sine creează un frison în marketing pe care îl denumim „content shock”, așa cum spune Schaefer.

2000 de subiecte în newsfeed…

În plus, reach-ul organic a declinat rapid pe Facebook încă de acum câțiva ani. Explicația dată de Facebook este că există prea mult content. Userul mediu de Facebook vede, în medie, cam 2000 de subiecte în newsfeed-ul lui. E prea mult pentru a putea consuma.

Pentru o firmă mică, ce depinde de Facebook pentru a se conecta cu clienții săi, și sunt multe astfel de firme mici, sunt posibile doar două soluții:

  1. Să plătească mai mulți bani pe producția de conținut de calitate, în încercarea de a-l vedea ieșind la suprafață, în newsfeed-ul userilor
  2. Să plătească Facebook pentru a da boost la un post. În ambele cazuri, acest nou nivel vine cu un cost adăugat.

Dar chiar și această strategie de aruncat cu bani în problemă poate să iasă prost. Cu cât mai mulți oameni cumpără un număr limitat de Ads pe Facebook, prețul ad-urilor crește și devine prea mare pentru firmele mici…

Implicații? „Deep pockets have an advantage”, spune Mark Schaefer. Cei care au bugete mari pentru producția media îi vor depăși în atenția consumatorilor pe cei care nu investesc atât de mult în conținut pe site și social media.

Apoi, pragurile de intrare pot să devină prea înalte pentru cei mici. Aceștia ar trebui să se ducă spre nișe. Prin inundarea cu conținut a acestor nișe, marketerii inteligenți generează un șoc de content pentru concurență, adică o fac ignorată de către useri.

Content grozav? Minunat. Dar content-ul genial e cel care conectează, mișcă și angajează audiențe mari prin social sharing. Și, ca să încheiem cu o concluzie perfecta enunțată de Mark Schaefer: „Content marketing may start with writing, but the money is made by igniting!”


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro