Cât valorează colecția de artă a cântăreţului George Michael

372
 

George Michael a sprijinit apariţia colectivului de artişti britanici contemporani Young British Artists (YBA), creat la sfârşitul anilor 1980. Apoi, el le-a achiziţionat mai multe opere, mai ales aparţinând celui mai cunoscut dintre ei, Damien Hirst. Acestea vor fi puse în vânzare pe 14 martie la o licitaţie organizată la Londra de casa Christie’s.

 

Tabloul “The Incomplete Truth” (2006), de Damien Hirst, reprezentând un porumbel în zbor, va fi lotul central al acestei licitaţii şi are un preţ de vânzare estimat între 1,3 milioane și 1,9 milioane de dolari. În total, 75 de opere vor fi propuse spre vânzare în cadrul licitaţiei principale, pe 14 martie, iar alte 130 de lucrări ce provin tot din colecţia cântăreţului vor fi comercializate în cadrul unei licitaţii online, ce va avea loc în perioada 8-15 martie. Deşi mai multe loturi sunt estimate la preţuri care depăşesc 130.000 de dolari, licitaţia cuprinde şi lucrări ale căror preţuri de pornire se situează în jurul sumei de 500 de dolari.

Sumele obţinute în urma licitaţiei vor fi utilizate pentru a continua acţiunile filantropice ale lui George Michael.

Artistul, al cărui nume real a fost Georgios Kyriacos Panayiotou, a murit pe 25 decembrie 2016 la vârsta de 53 de ani în urma unei insuficienţe cardiace şi a unor afecţiuni hepatice.

Pe durata carierei sale, care a început odată cu activitatea muzicală desfăşurată în grupul Wham!, George Michael a vândut peste 100 de milioane de discuri şi a lansat, între 1983 şi 1996, o serie de piese care s-au bucurat de un succes răsunător, stabilind performanţe de neegalat pentru artiştii britanici din era post-Beatles. Printre aceste single-uri se remarcă piese precum “Wake Me Up Before You Go-Go”, “Last Christmas”, “Faith”, “I Want Your Sex”, “Freedom!”, “Careless Whispers”, “Papa Was A Rollin’ Stone”, “Jesus to a Child” şi “Fastlove”.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la redactie@business-talks.ro