Cât costă un terminal GSM pentru protejarea copacilor din România amenințați cu tăierea

11
 

de Elena Popescu

Două păduri din România sunt supravegheate cu ajutorul telefoniei mobile dotate cu terminale GSM, alimentate cu energie solare, care ajută la trasmiterea de informaţii despre braconieri sau cei care taie ilegal copaci. Sistemele sunt instalate de o organizaţie de protecţie a mediului şi se află, încă, în faza de testare.

Echipamentele sunt montate în locuri secrete, din pădurile supravegheate. Panourile solare şi cutia cu terminalul GSM, acumulatorul şi microfonul trebuie montate cât mai sus, în copaci, astfel încât să nu fie vizibile de la pământ şi să capteze suficient de bine energia solară şi semnalul GSM.

Instalaţia pentru monitorizarea pădurii este formată din nu mai puţin de zece panouri fotovoltaice, dispuse astfel încât să capteze cât mai multă energie solară şi o cutie de culoare albă, în care este încapsulată tehnologia GSM. În acest fel, instalaţia poate capta sunete de drujbă, de împuşcătură sau de tractor agricol forestier, le poate transmite într-un dispecerat, de unde să fie declanşată alerta.

Sistemul comunică direct cu un dispecerat virtual, care îl anunţă pe paznic tot ce trebuie să ştie, înainte de confruntarea cu infractorii din pădure.

O singură instalaţie de acest tip monitorizează eficient o suprafaţă de 100 de hectare de pădure şi costă aproximativ 600 de euro. Tehnologia este dezvoltată de o companie americană şi folosită pentru protecţia a 24.000 de hectare de pădure. România este prima ţară cu climă temperat- continentală, în care e testat sistemul. Şapte astfel de instalaţii sunt montate în două păduri din ţară şi au rezistat fără sincope de funcţionare, la temperaturi sub minus 20 de grade Celsius.

 

 


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la redactie@business-talks.ro