Canabis-ul este noua mină de aur a marilor producători de băuturi? Marii producători de băuturi mai mult sau mai puțin alcoolice au redescoperit valoarea marijuanei începând ca fiecare să își taie o felie cât mai mare dintr-un tort al viitorului, tort în care principala componentă este tocmai marijuana.

Spre exemplu, Constellation Brands, producătorul berilor Corona și a băuturii spirtoase Svedka, a investit mai mult  de 4 miliarde de dolari într-o societate canadiană specializată în fabricarea de droguri ușoare. Compania se numește Canopy Growth.

Sectorul canabisului  are un potențial de creștere, ca afacere, foarte important și ”poate fi cel mai dinanic din deceniul următor”, a explicat CEO-ul Constellation Brands, Robert Sands, la începutul lui octombrie. Piața canabisului este estimată undeva la 200 de miliarde de dolari peste 15 ani, dar lucrurile se mișcă mult mai repede decât s-a estimat.

Pe de altă parte, canabisul are niște însușiri care îl fac nu numai posibil de fumat, ci și de vapat, de mâncat în dulciuri, de făcut cremă sau… de băut.

Deja, un producător de bere din Colorado, Keith Villa, a început să comercializeze o bere fără alcool în care a fost infuzată substanța activă a canabisului, THC. Alții au scos beri care nu conțin THC, cu numai canabidiol, o substanță care aduce în băutură numai gustul de marijuana, fără niciun alt efect euforic.

Dar și companii uriașe țintesc spre acest fel de produse. Spre exemplu, liderul mondial al băuturilor alcoolice, Diageo (deținătorul mărcilor Johnny Walker și Smirnoff) a început o colaborare secretă cu producători canadieni de canabis, iar Pernod Ricard pregătește ceva încă din august.

Dar nu numai băuturile cu alcool se uită spre marijuana. Spre exemplu, cunoscuta companie Heineken (sub marca Lagunitas) vinde deja în California o apă gazoasă numită Hi-Fi Hops ce conține destul THC ca să te simți numai bine. Nici Coca-Cola nu pare a fi departe de un produs de același fel.

În plus, specialiștii de la Canaccord Genuity estimează piața americană a băuturilor nonalcoolice care conțin cannabis la cel puțin 600 de milioane de dolari, în 2022.

 

 

 


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro