„Calea spre credință”, este campania umanitară inițiată de jurnalistul Mihai Căldăraru!

Jurnalistul Mihai Căldăraru, Director General al Direcției Generale de Asistență Socială din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului, a inițiat campania umanitară „Calea spre credință”.

Campania umanitară este dedicată persoanelor defavorizate și cu nevoi speciale, inclusiv copiilor proveniți din medii vulnerabile. Beneficiarii campaniei umanitare vor primi daruri (alimente, produse de igenă) în Săptămâna Luminată, în pelerinajul monahal la mănăstirile incluse în traseul spiritual, de asemenea vor beneficia de masă caldă, transport, asistență socială adecvată, a anunțat organizatorul.

Campania se desfășoară în perioada 22-23-24 aprilie 2022 la Catedrala Metropolitana din Iași (Sf. Paraschieva), Mănăstirea Prislop din Hunedoara (Sf. Arsenie Boca) și Mănăstirea Bistrița din Vâlcea (Sf. Grigorie).

„Sperăm ca acestă campanie umanitară să dea naștere la noi rădăcini de bunătate între semeni, iar noi ne continuăm promisiunea de a ajuta, și anunțăm la început de an, a doua campanie umanitară realizată de Direcția Generală de Asistență Socială din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale ce va viza, la fel ca și până acum, grupuri sociale vulnerabile Aportul fiecăruia dintre voi ne-a făcut și ne va face mereu mai puternici și mai capabili să ducem mai departe raza de lumină și speranță ce este catalizatorul a tot ceea ce întreprindem!”, a declarat Mihai Căldăraru.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro