Bogdan Naumovici lansează un lungmetraj în ianuarie 2025
Publicitarul Bogdan Naumovici lansează un lungmetraj în ianuarie 2025! „Țăndări” are în distribuție numeroși actori cunoscuți de comedie
Cel mai cunoscut publicitar român, Bogdan Naumovici, își lansează lungmetrajul de debut pe 28 ianuarie 2025. Comedia „Țăndări”, distribuită de Forum Film, are în distribuție actori precum Alin Florea, Constantin Florescu, Cristian Bota, Nicodim Ungureanu, Cătălin Neamțu, Carmen Tănase, Dan Badea, Alex Conovaru, Sergiu Costache, Robert Tudor, Andreea Samson, Gabriel Spahiu și mulți alții.
De la spoturi publicitare pentru care a primit peste 100 de premii de creație și mai mult de 30 de premii de eficiență, precum și titlul de Cel Mai Bun Profesionist în Advertising al Deceniului, Bogdan Naumovici a făcut în 2019 pasul spre cinematografie, cu scurtmetrajul „Zimnicea”, selectat în numeroase festivaluri internaționale. Autor al multor spoturi celebre, care au lansat replici amuzante ce au rămas în cultura populară precum „Laser, frate!”, „Batman, Batman!”, „Halatul, cât e halatul?”, Bogdan Naumovici a fost mereu pasionat de comedie și a decis să scrie și să regizeze un lungmetraj de ficțiune care să invite publicul la o porție bună de râs.
„După aproape 30 de ani în care m-am străduit să fac oamenii să râdă cu povești spuse în 30 de secunde, am simțit că venit vremea să încerc să îi amuz cu o poveste spusă într-o oră și jumătate. Cum umorul își află din ce în ce mai greu loc în publicitatea de azi, m-am reorientat către film, evident comedie, unde am regăsit libertatea de a alege subiecte, de a scrie glume și de a le aduce la viață așa cum mi-am dorit. Mi-e dor de comediile clasice românești, așa că am ales actori unul și unul, care să poată să transmită o stare sau să ridice o glumă doar dintr-o sprânceană, așa că vă veți putea bucura de prima comedie românească filmată la prim-plan și care pune accent mult mai mult pe jocul actoricesc decât pe popularitatea de pe rețelele sociale. Le mulțumesc și aici actorilor minunați care au acceptat să joace în primul lungmetraj al unui debutant întârziat.”, spune regizorul.
Comedia „Țăndări” are în prim plan o întâmplare fictivă: când două comune primesc de la Guvern doar jumătate din bugetul anual de care au nevoie, iar primarii rivali mizează totul pe un meci de fotbal, crește presiunea: cine învinge ia toți banii și își face treaba. Așa că, firește, fiecare va face tot ce e românește posibil să câștige, într-o comedie despre bani, fotbal și fete de măritat.
Trailerul filmului dezvăluie mai multe și poate fi vizionat în cinematografe, precum și online, pe canalul de YouTube Cineforum, aici: https://youtu.be/-RQCbAT5uXI
Alin Florea („Scara B”, „Klaus & Barroso”) joacă rolul primarului din Movilița, iar Constantin Florescu („Visul”, „Maria, Regina României”), este rivalul său, fostul primar al Moviliței, devenit între timp antrenor al echipei „Țăndările” din Țăndărești. Nicodim Ungureanu („Anul Nou care n-a fost”, „Visul”, „Libertate”), Cristian Bota („Clanul”, „Bani negri”, „Un pas în urma serafimilor”) și Carmen Tănase („Tătuțu”, „Clanul”, „Zăpadă, Ceai și Dragoste”) sunt oamenii de încredere ai primarului din Movilița, Alexandru Conovaru („Groapa”, „Tătuțu”) devine antrenorul movilițenilor, iar Cătălin Neamțu („Săriți de pe fix”, „5 minute”, „S-a furat mireasa”) speră să fie jucător de frunte. Cunoscutul comedian Dan Badea joacă rolul șefului de post din Movilița, iar Sergiu Costache („Tătuțu”, „Clanul”, „Băieții buni ajung în Rai”, „Umbre”), rolul preotului. Magicianul Robert Tudor are un rol extrem de comic, fiind rezervă a echipei din „Țăndărești”. Iar actrița Andreea Samson, una din cele mai îndrăgite concurente ale acestui sezon „Asia Express”, joacă rolul unei tinere care-și dorește cu ardoare să se mărite.
Mai multe detalii despre film, în curând pe canalele Forum Film de Facebook – Instagram – YouTube – TikTok, precum și pe paginile dedicate filmului – Facebook – Instagram și TikTok.
„Țăndări” este un film independent produs de Laura Georgescu Baron, prin compania Hi-Fi Production. Directorul de imagine al filmului este Lulu de Hillerin, iar montajul a fost realizat de Nikolay Georgiev. Muzica poartă semnătura lui Damian Drăghici.
Sponsori: Vlad Casino/ Unibet, De Longhi, Xpert Beauty.
Parteneri: Publicis Group