După ce va fi gata integrarea Bancpost, la 1 ianuarie 2019, Banca Transilvania va deveni cea mai mare bancă din România. Reversul medaliei: banca va trebui să plătească salarii compensatorii pentru 1.800 de salariaţi care vor dispărea de pe statele de plată de la 1 ianuarie 2019. Cel puţin, teoretic! Salariu mediu în Banca Transilvania este de 4.800 de lei net. Salariu mediu net la Bancpost este de circa 4.600 lei. Cum 1.000 de salariaţi au depus cererea de concediere la cerere, conform calculelor ECONOMICA.NET banca va avea de plătit aproximativ un milion de euro salarii compensatorii. Cu restul de 800 de salariaţi nu se ştie exact ce se va întâmpla.

După cumpărarea Bancpost, Banca Transilvania a preluat o reţea de 147 de unităţi şi circa 2.000 de salariaţi. Până la data de 1 ianuarie 2019 integrarea fostei bănci greceşti în Banca Transilvania va fi total finalizată. Constantin Paraschiv, preşedintele Federaţiei Sindicatelor dim Asigurări şi Bănci (FSAB), ne-a declarat că în urma negocierilor din luna aprilie dintre conducerea Băncii Transilvania (BT) şi reprezentanţii sindicatelor, s-a decis închiderea a 30 de sucursale Bancpost în cadrul programului de integrare a băncii cumpărate. Iniţial, conducerea BT a dorit închiderea a 40 de sucursale bancare.

Odată cu demararea procesului, circa 100 de persoane au plecat din unităţile a căror închidere a început la data de 1 iulie 2018, iar alţii s-au angajat în alte bănci fără să ceară salarii compensatorii. De asemenea, BT a preluat circa 100 din angajaţii Bancpost în structura viitoarei bănci, iar celorlalţi 1.800 de angajaţi li s-a pus în vedere că pot pleca la cererea lor începând cu data de 1 ianuarie 2019. Cei care vor pleca voluntar începând cu această dată li s-a oferit posibilitatea obţinerii de salarii comnesatorii, câte sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă, de obicei în funcţie de vechimea în muncă, plus încă două salarii, sumplimentar.

Citește mai mult pe Economica.net


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro