Atenție! Se lansează emisiunea de titluri de stat pentru populaţie

5181
 

„Săptămâna aceasta vom lansa oficial aceste emisiuni de titluri de stat pentru populaţie, Centenar se numeşte, cinci ani de zile este perioada şi este dobânda de peste 4,5% pe an”, a precizat ministrul Finanţelor.

„Eu zic că populaţia va reacţiona pozitiv, pentru că dobânda este una foarte bună, spuneam peste 4,5% pe an, dobândă pe care băncile nu o dau astăzi nici pe departe, mai mult, această dobândă nu se impozitează de către statul român, la bănci ea este impozitată. Şi sunt şi alte avantaje: statul garantează categoric şi 100% pentru sumele depuse şi pentru dobânzile aferente, aşa că eu zic că lumea va fi atrasă”, a precizat ministrul.

Eugen Teodorovici a precizat că statul îşi propune să atragă patru miliarde de lei prin vânzarea titlurilor, iar dacă suma nu va fi atrasă se vor face modificările necesate astfel încât achiziţionarea emisiunilor titlurilor de stat pentru populaţie să fie cât mai atractivă.

„Dacă nu vom atrage cele 4 miliarde de lei propuse, înseamnă că trebuie să umblăm la condiţiile pe care le-am pus pentru aceste emisiuni de titluri de stat, pentru ca lumea să vină şi mai mult către titlurile de stat pentru populaţie”, a menţionat ministrul.

Oficialul menţionat că principal idee de la care s-a plecat a fost aceea că „nu este corect ca <> să vând titluri de stat către sistemul bancar la o anumită dobândă, iar băncile la depozitele la lei să aplice o dobândă mult mai mică cu o diferenţă foarte mare şi cred că este normal ca şi populaţia să poată, să spunem împrumuta, statul, cumpărând aceste titluri de stat”.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la redactie@business-talks.ro