Anul trecut, peste 80.000 de bucureşteni au beneficiat de stimulente financiare acordate de Primăria Capitalei prin Direcţia de Asistenţă Socială, au anunţat reprezentanţii PMB.

Astfel, potrivit comunicatului PMB, stimulentele financiare acordate de Primăria Capitalei prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti s-au acordat după cum urmează:

S-a aprobat acordarea unui stimulent pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap în cuantum de 500 lei/lună. În anul 2018 au beneficiat de acest stimulent peste 44.500 de persoane, plăţile ridicându-se la o valoare de aproape 250 de milioane de lei.

În ceea ce privește ajutorul social pentru familiile monoparentale, PMB menţionează că numărul total de beneficiari a fost de 75, suma totală achitată fiind de peste 200.000 de lei.

De asemenea, numărul total de beneficiari ale voucher-ului „Materna Bucureşti” plătite pe 2018 depăşeşte 11.000, suma totală achitată anul trecut ridicându-se la aproximativ 17 milioane de lei.

Toate aceste stimulente pe 2018 au fost în valoare de în valoare de aproximativ 370 milioane de lei. Aceste plăţi lunare vor continua să fie făcute și în 2019, în cazul copiilor sau adulţilor cu dizabilităţi, al familiilor monoparentale, al nou-născuţilor. De asemenea, și anul acesta vor fi disponibile voucherele ‘Materna’ sau anuale.

Primarul General al Capitalei a declarat că: „Autoritățile locale au obligația legală și morală de a-i sprijini pe cetățeni, în special pe cei tineri sau pe cei care fac parte din categoriile sociale vulnerabile”.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro