Grupul informatic american Apple a devenit prima compania americană listată a cărei capitalizare bursieră a ajuns la 1.000 de miliarde de dolari, după câştigurile trimestriale solide raportate săptămâna aceasta.

În cursul şedinţei de joi a Bursei de la New York, acţiunile Apple au urcat cu 2,8%, la nivelul record de 207,05 dolari, atingând pragul de 1.000 de miliarde de dolari.

„Este un indiciu bun pentru piaţă şi pentru economie. Chiar dacă astăzi vorbim de impactul comerţului sau a războiului valutar – o problemă cu China – Apple, care fabrică majoritatea produselor sale în China, atinge acest prag”, a afirmat Kim Forrest, manager de portofoliu la Fort Pitt Capital Group, în Pittsburgh.

Veniturile trimestriale ale producătorului de iPhone-uri au urcat la 53,3 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor, de 52,3 miliarde de dolari.

Pentru trimestrul trei din 2018, compania americană se aşteaptă la venituri de 60-62 de miliarde de dolari, tot peste previziunile analiştilor, de 59,6 miliarde de dolari.

Apple a vândut 41,3 milioane de iPhone-uri în trimestrul doi din 2018 iar preţul mediu a fost de 724 de dolari, în timp ce analiştii se aşteptau la 694 dolari.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro