• Alin Latu are șapte ani de experiență în domeniul forex și al plăților internaționale. De trei ani ocupă poziția de Country Manager al iBanFirst România.
  • Promovarea vine ca urmare a rezultatelor de succes înregistrate în România: creștere de 100% a businessului de la an la an și un portofoliu ajuns la 565 de companii.
  • În noul său rol de Country Manager pentru Ungaria, Alin Latu va fi responsabil de consolidarea prezenței iBanFirst pe piața locală și de furnizarea de soluții de plăți transfrontaliere rapide, ieftine și transparente companiilor ungare.

 

București, 20 august 2024: iBanFirst, alternativa europeană pentru plăți internaționale, cu 13 birouri în 10 țări, l-a numit pe Alin Latu în funcția de Country Manager pentru Ungaria, în același timp rămânând în continuare la conducerea operațiunilor din România. Alin Latu va fi responsabil de consolidarea prezenței iBanFirst pe piața din Ungaria, unde compania și-a lansat operațiunile anul trecut.

 Alin Latu are șapte ani de experiență în domeniul forex și al plăților internaționale, acumulată în în cadrul unora dintre cele mai dinamice companii fintech din Europa. Este licențiat în Cibernetică Economică, Statistică și Informatică la Academia de Studii Economice din București. De trei ani, îndeplinește rolul de Country Manager pentru iBanFirst România, fiind responsabil de activitățile biroului local și de expansiunea companiei pe piața românească.

Promovarea sa vine ca urmare a rezultatelor de succes înregistrate în România: creștere de 100% a businessului de la an la an și un portofoliu extins la 565 de companii. Sub coordonarea sa, piața românească a devenit una dintre primele trei piețe europene ale iBanFirst.

„Ne bucurăm să îl avem pe Alin Latu în funcţia de Country Manager al operațiunilor iBanFirst din Ungaria. Expertiza sa pe piața valutară, împreună cu performanţele dovedite obţinute în Romania îl recomandă drept candidatul ideal pentru a coordona procesul de dezvoltare al companiei pe piaţa din Ungaria. Suntem convinși că Alin va continua misiunea noastră de a oferi companiilor locale și din întreaga regiune CEE soluții de plăți internaţionale inovatoare”, declară Johan Gabriels, Director Regional pentru Europa de Sud-Est în cadrul iBanFirst.   

 „Sunt onorat să preiau această nouă provocare și responsabilitate. Obiectivul meu este să dezvolt în continuare businessul iBanFirst, bazându-mă pe rezultatele obținute până în prezent pe această piață. Voi colabora îndeaproape cu echipa locală pentru a oferi servicii de calitate și soluții de plată inovatoare companiilor ungare”, a declarat Alin Latu, Country Manager România și Ungaria în cadrul iBanFirst.

Fintechul iBanFirst a fost inclus timp de cinci ani consecutivi (2018 – 2023) în topul Financial Times al primelor 1.000 de companii cu cea mai rapidă creștere din Europa. Grupul iBanFirst are în prezent 13 birouri în 10 țări europene (Franța, Belgia, Olanda, Germania, România, Bulgaria, Ungaria, Italia, Spania și Marea Britanie), precum și un parteneriat white label în Grecia. Grupul procesează lunar tranzacții în valoare de peste 1,4 miliarde EUR.