Consiliul Judeţean (CJ) a încheiat studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic necesare modernizării şi recertificării Aeroportului internaţional Delta Dunării conform standardelor europene, a declarat preşedintele Consiliului, Horia Teodorescu.

„Proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate pentru modernizarea aeroportului sunt finalizate. Aşteptăm ca în două săptămâni să fie clarificată cererea de finanţare pentru primul din proiectele de modernizare, proiect care este şi cel mai important pentru că vizează reclasificarea. Proiectul este în mare parte direcţionat pe dotările necesare aeroportului, cunoscut fiind că am fost declasificaţi din cauză că aeroportul nu avea maşină de stins incendii, autovehicul de deszăpezire, sisteme de degivrare”, a afirmat preşedintele Teodorescu.

Preşedintele CJ şi-a exprimat speranţa ca cererea de finanţare să primească avizul necesar, iar la finele iernii următoare să demareze licitaţia pentru stabilirea curselor regulate internaţionale pe aeroport.

„Aeroportul va fi dotat cu tot ceea ce-i trebuie, astfel încât să fim reclasificaţi, iar în iarnă, în februarie-martie 2019, să începe procedurile pentru stabilirea curselor pe aeroport. Va fi o licitaţie la nivel european”, a precizat Teodorescu.

Bugetul estimat al proiectului care ar urma să primească finanţare din fonduri europene este de circa 13 milioane de euro, potrivit sursei citate.

Conducerea Aeroportului internaţional Delta Dunării a anunţat anul trecut că a început procedura de recertificare astfel încât instituţia aeroportuară să răspundă cerinţelor europene în domeniu.

Actualul aeroport din judeţul Tulcea a luat fiinţă în anul 1973, prin transferul unităţii aeroportuare care funcţiona la marginea oraşului Tulcea din anul 1952. Aerobaza de la Mihail Kogălniceanu a preluat serviciile efectuate anterior de Transporturile Aeriene Româno-Sovietice. Prin cursele regulate Tulcea-Bucureşti-Tulcea, Tulcea-Constanţa-Bucureşti-Tulcea şi Tulcea-Galaţi-Tulcea se asigura transportul de pasageri şi marfă – peşte, icre, raci, materiale de pescărie, împletituri din papură şi stuf, puiet viu de peşte din China, datele statistice din acea perioadă arătând că pe aeroportul Tulcea operau până la 30 de aeronave pe zi.

În anul 2009, unitatea aflată în subordinea CJ a căpătat statut de aeroport internaţional, iar numele acesteia a devenit „Delta Dunării”. Aeroportul găzduieşte curse ocazionale, numărul mişcărilor de aeronave înregistrate anual fiind de circa 1.800, în condiţiile în care nu există o cursă regulată de transport aerian.

Numărul mişcărilor de aeronave înregistrat anul trecut pe Aeroportul internaţional Delta Dunării a fost de 1.844, relativ apropiat faţă de cel din anul 2013, în condiţiile în care majoritatea aeronavelor care ajung aici sunt fie avioane de mici dimensiuni, fie aeronave ale Şcolii de Aviaţie din Bucureşti.


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro