67% dintre români se confruntă cu o scădere a bunăstării financiare în urma Covid-19

Consecințele pe termen lung ale Covid-19 se simt din ce în ce mai mult asupra nivelului de bunăstare financiară al românilor, dar și al europenilor în general. Pentru a afla mai multe informații relevante despre cum criza Covid-19 a afectat gospodăriile, Intrum a desfășurat un studiu dedicat pe 4800 de consumatori din 24 de țări din Europa, inclusiv România.

Raportul European al Plăților Consumatorilor, ediția Covid-19, lansat de Intrum, relevă un efect imediat al crizei asupra bunăstării financiare. În timp ce rata angajărilor scade, iar rata șomajului crește, anxietatea consumatorilor cu privire la finanțele personale este din ce în ce mai prezentă.

Astfel, 67% dintre românii intervievați declară că, în comparație cu acum 6 luni, bunăstarea lor financiară este într-o vizibilă scădere. 72% dintre femeile intervievate, respectiv 61% dintre bărbați, cu precădere în intervalul 22-37 de ani, afirmă că nivelul bunăstării financiare a suferit o scădere în urma Covid-19.

Comparativ cu celelalte 23 de țări din Europa, România se situează după Grecia în timp ce media europeană este la 47%.

 

La Intrum România ne-am confruntat pe parcursul acestei perioade cu diferite situații sensibile din partea consumatorilor, pe care le-am rezolvat urmând întotdeauna valorile noastre: etica, empatia, dedicarea și soluționarea problemelor. Totuși, un aspect îmbucurător, observat în rândul consumatorilor ale căror venituri nu au scăzut, este că 55% dintre aceștia au făcut economii în această perioadă, au fost mai atenți la prețul produselor și au evitat cumpărăturile de impuls. De asemenea, un sfert dintre consumatori vor rămâne fideli cumpărăturilor online, chiar și după ce toate restricțiile vor fi ridicate, convingându-se în aceste 3 luni de eficiența cumpărăturilor pe platforme online”, declară Simona Mincu, marketing manager Intrum România.

În ceea ce privește previziunile consumatorilor pentru următoarele 6 luni, aceștia se declară optimiști, 29% dintre respondenții din România declarând că se așteaptă la o îmbunătățire a situației financiare în următoarele 6 luni.

Referitor la situația financiară în contextul Covid-19, nivelul de trai al consumatorilor români a înregistrat următoarele modificări:

  • 41% dintre consumatorii români au declarat că locul lor de muncă a fost afectat de criza Covid-19, înregistrând scăderi salariale sau șomaj tehnic;
  • 38% dintre consumatori afirmă că după plata facturilor, aceștia mai găsesc cu greu resurse pentru cheltuielile lunare, cel mai afectat fiind segmentul 38-44 ani;
  • În consecință, 65% dintre respondenți au amânat plata facturilor pentru a face față cheltuielilor lunare;
  • Din cauza Covid-19, 54% dintre consumatori s-au îndatorat și mai mult pentru a face față cheltuielilor zilnice.

Există însă și o parte bună ce reiese din Raportul European al Plăților consumatorilor: 33% dintre români afirmă că situația Covid-19 a avut un impact pozitiv în administrarea finanțelor personale, aceștia încercând să cheltuie mai puțin pentru produsele de zi cu zi. Media la nivel European este de 36%, iar țări precum Estonia (65%), Franța (46%) sau Irlanda (47%) stau cel mai bine la acest capitol.

Despre Raportul European al Plăților Consumatorilor, ediția specială Covid-19

Raportul este bazat pe date extrase din răspunsurile a 4800 de consumatori din 24 de țări din Europa. Respondenții au fost selectați astfel încât să reprezinte o bază semnificativă atât la nivel național cât și internațional.
Raportul întreg este disponibil la adresa: www.intrum.ro/ecpr-covid-19/


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro