Gata, ești antreprenor, ai niște încăsări bune, un profit bunicel, și …ai angajat niște oameni. Constați, ca mulți dintre cei care nu au mai lucrat ca manageri, că lucrul cu oamenii poate fi cea mai provocatoare parte a afacerii.

Credeai că vânzările îți vor pune probleme? Ei, află că angajații care nu se înțeleg unii cu alții sau care nu sunt sficient de maturi încât să înțeleagă că trebuie să lucreze împreună pot să îți dea peste cap afacerea. Nu îți permiți să îi lași să rezolve singuri conflictele, pentru că poate nu o vor face, animozitățile se adâncesc și nu mai lucrează așa cum trebuie, se evită, le scade randamentul general.

Și totuși, nu e cazul să capeți insomnie pentru că nu reușești să te impui. Chiar dacă nu ești genul care să dea cu pumnul în masă (nici nu e foarte eficient, dacă mă întrebi pe mine), sunt căi prin care echipa ta să lucreze ca un mecanism bine pus la punct, cu rotițe care se îmbină perfect. Iar tu, ca mananger, poți face mecanismul să meargă. Iată cam ce ar trebui să faci:

1. Dă-i fiecăruia un rol clar

Dar, mai înainte de asta, gândește-te ce roluri ai de „umplut” în structura organizațională. Oare chiar ai nevoie de un om dedicat la marketing? În acest moment al afacerii nu ar putea să se ocupe cineva deja existent în firmă?

Ok, dacă decizi că ai nevoie de cineva dedicat pentru un rol sau altul, este bine să petreci destul timp cu recrutarea. Cere referințe de la prieteni, de la angajații pe care îi ai deja.

De exemplu, la Google sistemul acesta de referințe este foarte bine pus în practică, angajații care trimit la Google propuneri pentru alți angajați sunt recompensați și asta permite companiei Google să fie celebră pentru condițiile sale de lucru și fericirea celor care lucrează acolo. Chiar dacă e ceva mai scump, un om bun la locul care trebuie face minuni.

2. Valorizează-i pe fiecare în parte

Fiecare om trebuie să știe că e apreciat pentru ceea ce face (pe merit, că doar nu te vei apuca să dai un bonus pentru sarcini neîndeplinite). Fiecare trebuie să simtă că ceea ce face el sau ea contează, să fie lăudat public (și criticat în particular) să simtă că are un scop clar și că controlează ceea ce face, nu că e privit de șef peste umăr (micromanagement). Trebuie să simtă că ai încredere în ei.

3. Comunică ferm și clar tot ce le dai de făcut

Comunicarea are loc de sus în jos (ierarhic) și pe orizontală. Adică omul de marketing trebuie să știe clar ce a făcut cel de vânzări și reciproca. Sau cel de la distribuție să știe că trebuie să ceară hârtia X sau Y de la contabilă. Cu cât sistemul acesta e mai clar și oamenii știu cu cine să comunice, cu atât le va fi mai ușor și vor fi mai mulțumiți să lucreze pentru tine.

Poate că ajută și să ai o discuție cu toată echipa, o dată pe lună sau de două ori, ca să vezi unde scârțâie comunicarea și cam ce ar fi de făcut.

Dacă tot vorbim despre comunicare, fiecare membru al echipei ar trebui să aibă o voce, să spună ce îl nemulțumește, fără a se teme de represalii. Mai bine să spună ce îl „doare” decât să plece, exasperat că nu e ascultat niciodată. A asculta ceea ce are fiecare de spus este și un semn de respect din partea managerului și a colegilor.

4. Scopuri clare

Dacă nu știu care e ținta mai mare a activității lor, cum să te aștepți să își facă treaba cu dăruire? Fiecare trebuie să știe care sunt obiectivele firmei. Nu în detaliu, că nu e nevoie să știe Contabilitatea ce fac Resursele Umane zi de zi, dar în fine, obiectivele mari ale companiei. Deadline-uri clare și jaloane ale activității sunt cruciale pentru ca oamenii să își calibreze activitatea.

5. Serbează succesul (și eșecul)

Dacă au îndeplinit targetul cu asupra de măsură merită câteva zile libere și lauda generoasă a șefului. Dacă au câștigat noi clienți, dacă au făcut firma cunoscută printr-o campanie originală, etc.

Ai înțeles ideea, oamenii trebuie să se simtă valorizați pentru ceea ce fac. O mențiune specială pentru cei care încearcă lucruri noi și nu reușesc. Eșecul nu ar trebui penalizat, pentru că eșecul e un mod de a învăța ce să nu mai faci. Sigur, unele eșecuri sunt mai scumpe și mai dure decât altele. Dar dacă oamenii nu experimentează lucruri noi, dacă nu au libertatea de a se arunca în ape nescunoscute și de a testa ceea ce nu se făcea înainte, dacă nu încearcă (cu rezultate mai bune sau mai puțin bune), atunci compania nu va progresa prea mult.

6. Fă-i să se cunoască și să se simpatizeze

Nu e musai să devină prieteni la cataramă, dar e necesar să știe unii de alții, pentru că lucrează în interdependență. Evenimente drăguțe de socializare (dar nu team buildings în care se simt luați cu forța și puși la diverse joculețe stupide pe care le detestă) vor contribui la sudarea echipei. Uneori e suficient să scoți toată echipa la o cafea odată la câteva săptămâni, și acolo să discutați despre orice altceva decât despre muncă.

Citește și 10 trăsături ale unui lider excepțional


Conținutul website-ului https://business-talks.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către BUSINESS TALKS sunt protejate prin dispoziţiile legale. Sunt interzise copierea sau reproducerea conţinutului acestui website. Detalii se găsesc în secţiunea Termeni și condiții. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor BUSINESS TALKS, vă rugăm să ne contactați la office@business-talks.ro