Am găsit buchetul de flori pe birou. M-am uitat nedumerită, nu avea niciun bilet. Știam că sunt pentru mine, pentru că erau numai flori de câmp, albastre și galbene. Florile mele preferate. Când am ajuns acasă, le-am pus într-o sticlă decorativă, cu gâtul larg. Voiam să le văd cozile. Am trebăluit câteva ore prin casă, dar nu știu cum făceam că, invariabil, mă trimiteam să mai culeg o scamă invizibilă de pe jos, ăe hol, unde trona buchetul. Aproape că uitasem să mă gândesc la expeditor, nu eram obișnuită să primesc flori și, în niciun caz, la locul de muncă. Prea albastre erau florile acelea. Semănau cu niște ochi care mă urmăreau în toate colțurile casei. Îi simțeam și dincolo de zidurile acelei camere. Cred că depusesem atâta admirație și bucurie între frunzele acelor flori, încât, dacă ar fi început să-mi vorbească, nu m-aș fi mirat deloc. Pereții sunt albi, cu multe oglinzi, de diferite forme și mărimi. Nu atât pentru privit în ele le-am luat, cât pentru formele lor. Florile se reflectau pe hol în toate oglinzile. Nu veniseră ambalate, ci doar strânse,  aparent neglijent cu o cordeluță din satin albastru. Așa le-am pus în apă. Nu aveau miros. Culoarea era de ajuns să înlocuiască orice altă senzașie ar fi putut oferi.

A doua zi, după duș, mi-am schimbat îmbrăcămintea cu una mai lejeră și m-am întors la flori. Nu, de data asta nu pentru acea scamă invizibilă. Am scos buchetul de flori, chitită pe panglica ce le strângea și am desfăcut-o. Literele scrise cu o cariocă albastră, ușor șterse de apa în care se înmuiaseră, imi apăreau șterse, ca un mesaj disperat trimis de un naufragiat decăzut din drepturile iubirii: „Vino azi, la …,  urcă scările, găsește rondul cu numărul 17 și respiră adânc. Voi fi în spatele tău.”

Am alergat ca nebuna prin tot orașul, la scările cu pricina, rondul 17, și m-am așezat. Și-am așteptat. Degeaba. Mucuri de țigară înconjurau locul acela și-am așteptat până s-a înserat, ca să-mi dau seama că mesajul ce însoțea florile albastre era pentru ieri. Și-am început să plâng.

(continuare: Felix Cuceanu)